StiripesurseȘtirile zileiZimbabwe : Opt din cele zece structuri regionale ale ZANU-PF au...

Zimbabwe : Opt din cele zece structuri regionale ale ZANU-PF au cerut demisia preşedintelui Robert Mugabe

Publicat:

Structurile regionale ale partidului de guvernământ din Zimbabwe au cerut vineri, cu o majoritate zdrobitoare, demisia preşedintelui Robert Mugabe, hotărât să-şi păstreze puterea deţinută din 1980, transmite agerpres .

După foşti luptători, opoziţie şi societatea civilă, opt din cele zece structuri regionale ale ZANU-PF au solicitat vineri demisia lui Mugabe, majoritatea cu vot unanim, conform liderilor teritoriali ce au apărut la televiziunea de stat în cursul serii.

Acest apel în vederea renunţării la funcţie accentuează presiunea asupra lui Mugabe, după cel asemănător venit din partea foştilor combatanţi din războiul de independenţă, până acum apropiaţi ai şefului statului, dar care nu acceptă o succesiune la putere a soţiei acestuia, Grace Mugabe.

Citiți și : Kosovo : Un deputat al opoziției împreună cu trei ‘complici’ au fost condamnați la închisoare pentru acțiuni de terorism

Ei au chemat la o mare adunare, sâmbătă, la Harare, pentru a cere plecarea sa. Dar preşedintele se agaţă de putere, iar negocieri erau în curs în capitala ţării.


Preşedintele din Zimbabwe, Robert Mugabe, a sosit vineri la o ceremonie de absolvire la universitatea din capitala Harare, fiind prima sa apariţie publică de la preluarea puterii de către armată, relatează Reuters şi dpa.

Purtând o robă academică cu culorile albastru şi galben, preşedintele, în vârstă de 93 de ani, s-a aşezat într-un fotoliu impozant din lemn în faţa sălii în care a avut loc festivitatea. El a fost ovaţionat de audienţă în timp ce anunţa deschiderea ceremoniei.

Robert Mugabe a refuzat categoric joi să renunţe la putere în cursul unor discuţii cu generalii care au preluat controlul asupra capitalei Harare, notează AFP.

Plasat în arest la domiciliu în noaptea de marţi spre miercuri, şeful statului s-a întâlnit joi pentru prima dată cu comandantul armatei care a preluat conducerea la Harare, a declarat o sursă apropiată armatei.

Lovitura de forţă a armatei, unul dintre pilonii regimului, pune la încercare leadershipul celui mai vârstnic şef de stat în exerciţiu din lume. Aflat în fruntea unui regim autoritar şi represiv de 37 de ani, Robert Mugabe fusese învestit de partidul său pentru alegerile prezidenţiale din 2018, în ciuda vârstei înaintate şi a sănătăţii sale fragile.

Fostul vicepreşedinte, Emmerson Mnangagwa (75 de ani), a fost demis din funcţie la începutul lui noiembrie şi a fugit din ţară, după un conflict cu prima doamnă a ţării, Grace Mugabe (52 de ani). Figură controversată, aceasta are numeroşi opozanţi în cadrul partidului şi al guvernului. Or, după destituirea lui Mnangagwa, Grace Mugabe se afla în poziţia ideală pentru a-i succede în funcţie soţului său.

Într-un comunicat difuzat vineri dimineaţa de media de stat, armata preciza că va continua discuţiile cu preşedintele Mugabe privind “următoarea etapă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.