StiripesurseDiasporaConservatorii lui Sebastian Kurz demarează negocieri cu Verzii pentru guvernarea Austriei

Conservatorii lui Sebastian Kurz demarează negocieri cu Verzii pentru guvernarea Austriei

Publicat:

Partidul Popular din Austria (OeVP, conservator) va lansa negocieri cu Verzii pentru formarea unui guvern de coaliţie, a anunţat luni liderul OeVP, fostul cancelar Sebastian Kurz, transmite dpa, potrivit agerpres.

“Nu va fi uşor, deoarece poziţiile Verzilor şi OeVP sunt foarte diferite”, a avertizat Kurz în cadrul unei conferinţe de presă la Viena.

Citește și: Trump încurajează Iranul să elibereze agentul FBI: ‘Ar fi un pas pozitiv!’

Fostul cancelar a explicat că ecologiştii susţin o agendă de protecţie a mediului cu obiective care nu sunt uşor de acceptat de către conservatori, iar OeVP are la rândul său idei “foarte puternice” în legătură cu restricţionarea imigraţiei şi stimularea afacerilor în Austria.

Conservatorii au ieşit pe primul loc, cu peste 37%, la alegerile legislative anticipate de la sfârşitul lui septembrie, care au marcat totodată un succes major pentru Verzi, aceştia reuşind să intre din nou în parlament, cu aproape 14% din voturi, după eşecul de la alegerile precedente din 2017, când şi-au pierdut reprezentarea în legislativ pentru prima dată din 1986.


Citește și: Mexicul, Argentina, Venezuela și Cuba condamnă LOVITURA de STAT împotriva lui Evo Morales

Scrutinul din septembrie a fost convocat după destrămarea, în mai a.c., a coaliţiei guvernamentale dintre OeVP şi Partidul Libertăţii (FPOe), în urma scandalului de corupţie “Ibizagate” în care a fost implicat fostul lider al acesteia din urmă formaţiuni, Heinz Christian Strache. FPOe, care a obţinut doar circa 16% la alegeri, cu 10% mai puţin ca în 2017, a ales să rămână în opoziţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.