StiripesurseDiasporaPoliția italiană a dejucat un atac al extremei drepte

Poliția italiană a dejucat un atac al extremei drepte

Publicat:

Poliţia italiană a arestat două persoane şi a plasat alte zece sub observaţie în şi lângă oraşul Siena, ca parte a investigaţiei asupra unui grup de extremişti de dreapta care plănuiau să arunce în aer o moschee lângă Siena, a informat marţi agenţia de presă ANSA, potrivit agerpres.

Poliţia a anunţat că 12 persoane sunt cercetate pentru posesie ilegală de arme de foc în scop subversiv.

Citește și: Jeanine Anez se proclamă președinte în Bolivia

Diviziile pentru operaţiuni speciale ale poliţiei din Florenţa şi Siena au întreprins numeroase căutări, au anunţat autorităţile, şi au descoperit “o ascunzătoare de arme şi explozive, ascunse în case, depozite şi birouri din provincia Siena”.

În imagini cu obiectele confiscate de poliţie, publicate de mass-media din Italia, pot fi văzute numeroase puşti, dar şi “suveniruri naziste” din Al Doilea Război Mondial, printre care svastici, caschete şi drapele fasciste.


Surse din poliţie citate de ANSA au declarat că gruparea investigată plănuia să arunce în aer moscheea din Colle Val d’Elsa, la circa 25 de kilometri nord-vest de Siena, prin avarierea unei conducte de gaz. Însă membrii grupării de extremă dreapta au renunţat la plan din cauza temerilor că poliţia îi va prinde, potrivit agenţiei de presă italiene.

Citește și: ‘Acqua alta’ ISTORICĂ în Veneția

Persoanele care se aflau sub investigaţie ridicau în slăvi fascismul şi nazismul pe reţelele sociale, a subliniat cotidianul La Repubblica.

“Extremismul şi terorismul de extremă dreapta constituie un real pericol şi noi aşteptăm ca toţi oamenii să le condamne”, a notat asociaţia islamică italiană Unione delle Comunita Islamiche d’Italia (UCOII) într-un comunicat postat pe contul său de Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.