StiripesurseDiasporaSute de mii de documente privind victimele nazismului, publicate online

Sute de mii de documente privind victimele nazismului, publicate online

Publicat:

Sute de mii de documente cu privire la victime ale nazismului au fost publicate marţi online de Centrul internaţional de cercetări Arolsen, care deţine cele mai mai complete arhive ale persecuţiilor din timpul regimului naţional-socialist, relatează AFP şi dpa, scrie agerpres.

Este vorba de 850.000 de documente privind 10 milioane de oameni, a precizat Centrul internaţional de cercetări privind persecuţia nazistă, creat la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi având sediul în oraşul german Bad Arolsen din landul Hessa.

Citește și : Ashraf Ghani revendică victoria asupra jihadiștilor în Afganistan

“După cel de-al doilea război mondial, puterile aliate se confruntau o sarcină gigantică: doreau să documenteze crimele naziştilor şi să găsească persoane dispărute”, a explicat institutul într-un comunicat.

Noile arhive pot fi accesate rapid pe internet, graţie unei platforme online de cercetare genealogică, Ancestry. Datele culese de Ancestry “ne îmbogăţesc arhivele cu numeroase informaţii preţioase, de exemplu legate de soarta străinilor obligaţi să facă muncă forţată”, a menţionat Giora Zwilling, una dintre responsabilele Centrului de cercetări.


Citește și : Zelenski se declară ‘obosit’ de scandalul legat de Trump şi Burisma

Institutul dispune în total de peste 30 de milioane de documente. Fişierul central de nume conţine 50 de milioane de fişe referitoare la peste 17,5 milioane de persoane. Documentele provin din diferite locuri, unele fiind, de pildă, recuperate din lagăre şi închisori după eliberare, iar altele de la diferite organisme responsabile cu repatrierea sau cu refugiaţii. În 2013, o parte din aceste arhive au fost înscrise în registrul “Memoria lumii” al UNESCO.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.