StiripesurseDiasporaPrimul proces intentat unui poliţist francez pentru violenţe împotriva Vestelor Galbene

Primul proces intentat unui poliţist francez pentru violenţe împotriva Vestelor Galbene

Publicat:

Primul proces intentat unui poliţist francez pentru violenţe împotriva ‘vestelor galbene’ se deschide joi la Paris, într-o atmosferă tensionată, la un an de la debutul acestei crize sociale marcate de ciocniri repetate între manifestanţi şi forţele de ordine, precum şi de numeroase plângeri împotriva violenţelor acestora din urmă, transmite AFP, potrivit agerpres.

Poliţistul este judecat pentru ‘violenţe voluntare’ pentru că, în timpul protestelor din ziua de 1 mai, a aruncat cu o piatră din pavaj în direcţia vestelor galbene, în faţa spitalului Pitié-Salpetriere, în arondismentul al XIII-lea al capitalei. Într-o înregistrare video cu mii de distribuiri pe reţele sociale, poliţistul este văzut aruncând proiectilul, însă imaginile nu arată unde a aterizat acesta şi nici dacă a rănit pe cineva.

Citeşte şi: Avocatul ambasadei germane în Turcia a fost ARESTAT

Cu câteva minute mai devreme, comandantul companiei sale fusese rănit grav la cap de o piatră aruncată de un manifestant.

‘Vestele galbene’ au denunţat în mod repetat violenţele poliţiei şi folosirea de grenade şi aşa-numite ‘lansatoare de gloanţe de apărare (LBD, flashball)’ de către forţele de ordine, care acuză la rândul lor violenţa unor elemente radicalizate.


Potrivit autorităţilor, 2.500 de protestatari şi 1.800 de membri ai forţelor de ordine au fost răniţi de la debutul mişcării.

În cazul incidentului produs pe 1 mai, Parchetul din Paris a sesizat Inspecţia generală a poliţiei naţionale (IGPN), a cărei imparţialitate este frecvent pusă sub semnul întrebării de ‘vestele galbene’ şi uneori de presă.

Inspecţia a încheiat până acum investigaţiile în aproape 70% dintre cazurile semnalate, concluziile fiind transmise Parchetului din Paris. Cazurile cele mai grave au fost încredinţate unor judecători de instrucţie.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Laos

În total, în urma plângerilor împotriva forţelor de ordine au fost înregistrate 372 proceduri, 109 dintre ele fiind clasate, a transmis Ministerul Justiţiei către AFP.

Potrivit unui bilanţ alcătuit de jurnalistul independent David Dufresne înaintea protestului de sâmbăta trecută, 24 de persoane şi-au pierdut vederea la un ochi de la debutul manifestaţiilor.

În martie, Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a cerut Franţei o ‘anchetă aprofundată asupra tuturor cazurilor raportate de utilizare excesivă a forţei’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.