StiripesurseDiasporaGermania. Social democraţii conduşi de Martin Schulz nu vor participa la...

Germania. Social democraţii conduşi de Martin Schulz nu vor participa la o nouă ‘mare coaliţie’

Publicat:

Social-democraţii germani nu sunt dispuşi să se alăture conservatorilor cancelarului Angela Merkel într-o nouă ‘mare coaliţie’, după recentul eşec al negocierilor tripartite pentru formarea noului guvern de la Berlin, relevă un document intern al Partidului Social-Democrat german (SPD), transmite luni Reuters, potrivit agerpres.

”Date fiind rezultatele alegerilor din 24 septembrie, nu suntem dispuşi să intrăm într-o mare coaliţie. Nu ne temem de noi alegeri”, menţionează documentul consultat de Reuters.

Aceste comentarii survin după ce eforturile lui Merkel de a forma o coaliţie guvernamentală alături de Verzi şi Partidul Liber-Democrat (FDP) au eşuat, aruncând Germania în cea mai gravă criză politică din ultimele decenii.

Citeşte şi: Eşecul negocierilor politice din Germania pune pe jar întreaga Europă

SPD a obţinut doar 20,5% din sufragii la alegerile parlamentare din septembrie, acesta fiind cel mai slab scor electoral al său din perioada postbelică. După alegerile din septembrie 2013, social-democraţii au făcut parte din ‘marea coaliţie’ alături de blocul conservator CDU/CSU (Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială).


Negocierile pentru formarea unei coaliţii guvernamentale la Berlin au eşuat duminică seara prin retragerea FDP, care a anunţat că nu poate forma un guvern viabil împreună cu celelalte formaţiuni implicate în discuţii.

În urma rezultatului dezamăgitor înregistrat în alegerile din septembrie, Angela Merkel a fost nevoită să încerce constituirea unei coaliţii tripartite inedite la nivel naţional, aşa-numita ‘coaliţia Jamaica’, după culorile negru-galben-verde ale formaţiunilor. O serie de subiecte i-au despărţit pe conservatori de FDP şi de Verzi, printre care folosirea cărbunelui ca sursă de energie, politica fiscală şi numărul de refugiaţi acceptaţi în Germania.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.