StiripesurseȘtirile zileiTrump a fost ales de Dumnezeu, afirmă unul dintre miniştrii săi

Trump a fost ales de Dumnezeu, afirmă unul dintre miniştrii săi

Publicat:

Donald Trump a spus cândva în glumă că ‘el este Alesul’, dar pentru unul dintre miniştrii săi este evident: preşedintele republican a fost ales de Dumnezeu …la fel ca predecesorul său democrat, Barack Obama, potrivit France Presse, scrie agerpres.

‘Ştiţi, Barack Obama nu ar fi devenit preşedinte al SUA dacă Dumnezeu nu ar fi hotărât. Şi nici Donald Trump’, a declarat ministrul demisionar al energiei, Rick Perry, la canalul Fox News, într-un interviu difuzat duminică.

Citește și : Singurul candidat la postul de procuror general al Bulgariei, confirmat în funcţie de preşedinte

Îndreptându-şi brusc privirea spre cer la una din conferinţele sale de presă improvizate, Donald Trump s-a autoproclamat la sfârşitul lunii august ‘Cel ales’ pentru a duce războiul comercial cu China. El a spus apoi că a fost o glumă şi a criticat sever mass-media care îl luase în serios.

Referindu-se la acest episod, Perry – un creştin practicant – a relatat o recentă conversaţie pe care a avut-o cu miliardarul republican.


‘Ştiu că unii au spus că aţi afirmat că sunteţi Alesul. Şi le răspund că sunteţi. Am spus: ‘Dacă sunteţi un creştin credincios, înţelegeţi planul lui Dumnezeu pentru cei care ne guvernează şi ne judecă pe această planetă’, a adăugat el.

Numeroşi membri ai administraţiei Trump, între care şi vicepreşedintele Mike Pence, sunt creştini practicanţi.

În martie, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a fost întrebat în timpul unei vizite în Israel asupra eventualităţii ca Donald Trump să fie cel ales pentru ‘a ajuta la salvarea poporului evreu de ameninţarea iraniană’.

‘În calitate de creştin, cred cu siguranţă că aceasta este posibil’, a răspuns Mike Pompeo.

Citește și : Manifestaţii în întreaga lume împotriva violenţelor la adresa femeilor

Rick Perry a fost citat de numeroase ori de către martori în ancheta condusă de democraţi în Congresul SUA în vederea unei proceduri de destituire a preşedintelui Donald Trump în dosarul ucrainean.

Ministrul demisionar a afirmat în interviu că Donald Trump va scăpa de această procedură extraordinară fără a fi destituit.’Este un individ extraordinar’, a exclamat el.

Salutând ‘munca remarcabilă’ a lui Perry, Donald Trump a anunţat în octombrie plecarea acestuia din funcţie până la sfârşitul anului.

Dar cei doi sunt departe să fi avut întotdeauna relaţii cordiale.

Fost guvernator de Texas şi candidat mai puţin norocos în alegerile primare ale republicanilor din 2012 şi 2016, Rick Perry a spus în 2015 despre rivalul său Donald Trump că este un ‘cancer pentru conservatorism’, aminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.