StiripesurseDiasporaOmul de afaceri maltez acuzat de uciderea jurnalistei Caruana Galizia a...

Omul de afaceri maltez acuzat de uciderea jurnalistei Caruana Galizia a pledat nevinovat

Publicat:

Omul de afaceri maltez Yorgen Fenech a pledat nevinovat, sâmbătă seara, în cazul asasinării jurnalistei de investigaţie Daphne Caruana Galizia, eveniment care a zguduit insula din Marea Mediterană, informează dpa, potrivit agerpres.

Fenech, în vârstă de 37 de ani, a sosit escortat în faţa instanţei, unde a fost acuzat de complicitate la uciderea jurnalistei, participare la o organizaţie criminală şi complicitate la provocarea unei explozii.

Citește și : Toate corpurile migranţilor găsiţi în ‘camionul morții’ din Essex au fost repatriate în Vietnam

Jurnalista Caruana Galizia, în vârstă de 53 de ani, a fost ucisă într-un atentat cu maşină în octombrie 2017. Cei trei bărbaţi despre care se crede că au detonat bomba aşteaptă să fie judecaţi.

Familia victimei a asistat la şedinţa în care anchetatorul principal Keith Arnaud a afirmat că Fenech a fost monitorizat în timpul anchetei şi a fost arestat în momentul când autorităţile l-au surprins încercând să părăsească Malta la bordul yachtul-ului său, pe 20 noiembrie.


Arnaud a precizat că omul de afaceri maltez cu investiţii în domeniile turismului, energiei şi automobilelor a fost reţinut de mai multe ori din cauza complexităţii anchetei.

Fenech a solicitat graţierea în schimbul furnizării de informaţii referitoare la alte persoane despre care susţine că au fost implicate în comiterea crimei, dar cererea sa a fost respinsă.

El fusese numit proprietarul unei companii secrete offshore, 17 Black, care avea drept scop introducerea banilor în conturile şefului de cabinet al prim-ministrului maltez, Keith Schembri, şi al ministrului Konrad Mizzi. Ambii au demisionat marţi.

Se aşteaptă, de asemenea, anunţarea în scurt timp a demisiei premierului Joseph Muscat, pe fondul unor proteste extinse care au avut loc în Malta.

Citește și : Papa Francisc: ‘Adulţii au de învăţat de la copii în tot ceea ce priveşte protecţia naturii’

Muscat, în vârstă de 45 de ani, a fost ales în 2013 şi de atunci a câştigat alegerile generale succesive cu o majoritate zdrobitoare de voturi. Creditat pentru supravegherea unei creşteri economice record şi a unui şomaj scăzut în timpul mandatului său, Muscat a fost acuzat însă pentru că a închis ochii în cazul corupţiei.

Conform surselor din cadru Partidului Laburist de guvernământ, este de aşteptat ca Malta să aibă un nou prim ministru până pe 18 ianuarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.