StiripesurseȘtirile zileiPeste 100 de specii de animale şi plante din Australia, care...

Peste 100 de specii de animale şi plante din Australia, care trăiau în 1788, sunt acum dispărute

Publicat:

Un nou studiu asupra faunei australiene a ajuns la concluzia că nu mai puţin de 100 de specii de animale şi plante de pe acest subcontinent austral, care trăiau în 1788, sunt acum dispărute, transmite luni Live Science, potrivit agerpres.

Studiul a fost realizat de cercetători de la Universitatea Charles Darwin.

Citește și : Podul Londrei, redeschis traficului la trei zile după atacul terorist soldat cu doi morţi

Rezultatul acestui studiu este diferit faţă de lista oficială a speciilor de faună şi floră dispărute care este deţinută de guvernul federal australian. Lista autorităţilor numără 92 de specii de plante şi animale dispărute, însă, conform autorilor studiului, 20 dintre acestea sunt subspecii, 5 dintre ele încă există în mediul natural şi alte 7 specii, deşi au dispărut din Australia, trăiesc încă în alte regiuni ale globului.

Diferitele state şi teritorii australiene dispun, la rândul lor, de propriile liste cu plantele şi animalele dispărute şi cu cele ameninţate cu dispariţia, la care se adaugă şi organizaţia International Union for Conservation of Nature, ce dispune de o bază de date globală, aşa-numita Red List.


Realizatorii noului studiu au coroborat listele existente, au exclus speciile care au dispărut doar pe teritoriul australian dar continuă să existe în alte regiuni ale globului, precum şi speciile considerate dispărute, dar care nu au dispărut încă complet sau din care au rămas indivizi ţinuţi în captivitate, sau specii care sunt de fapt subspecii, precum este cazul melcilor Fluvidona dulvertonensis.

Conform noului studiu, exact 100 de specii de plante şi animale au dispărut din Australia în cei 230 de ani de la colonizarea acestui subcontinent de către britanici.

În ceea ce priveşte mamiferele, nu mai puţin de 10% din speciile care trăiau în Australia în 1788 au dispărut complet – o rată de dispariţie mai mare decât cele semnalate pe alte continente.

Aceste 100 de specii dispărute sunt preluate însă de pe alte liste de animale şi plante dispărute. Există însă şi specii a căror dispariţie nu a fost înregistrată oficial sau specii care au dispărut înainte de a fi descoperite de ştiinţă. Unele animale nu au mai fost văzute în mediul natural de mai multe decenii şi se presupune că ar fi dispărute. Astfel, conform autorilor acestui studiu, numărul speciilor de animale şi plante dispărute din Australia ar putea fi până la de 10 ori mai mare decât statisticile oficiale.

Citește și : Trei militari ruşi au fost răniţi într-o misiune de patrulare în Siria

În plus, autorii semnalează pierderea biodiversităţii australiene, în contextul în care multe alte specii australiene populează în prezent un fragment minuscul din arealul pe care-l ocupau odinioară.

Conform estimărilor oamenilor de ştiinţă care au realizat acest studiu, în medie 4 specii de animale sau plante dispar de pe continentul australian la fiecare zece ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

TVA mai mare la energie, dar cetăţenii vor primi compensaţii pe măsură

O eventuală majorare a cotei TVA pentru resursele energetice sau unificarea TVA în agricultură ar putea fi însoțită de compensații suplimentare pentru populație, astfel...

Legislația muncii va fi aliniată la normele UE şi aduce noi beneficii pentru șomeri și tineri

R. Moldova își va alinia legislația în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială și al liberei circulații a lucrătorilor cu cea a Uniunii Europene....

Campanie națională pentru promovarea unui stil de viață sănătos

Aproximativ 500 de persoane au participat la lansarea Campaniei Naționale „Fii Smart – alege Sănătatea!”, desfășurată în raionul Dondușeni, în cadrul proiectului „Comunități responsabile...

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.