StiripesurseȘtirile zileiPersonalităţi din întreaga lume, unite în noua iniţiativă climatică 'Numărătoare inversă'

Personalităţi din întreaga lume, unite în noua iniţiativă climatică ‘Numărătoare inversă’

Publicat:

Personalităţi din întreaga lume – lideri din domeniile politic, economic, ştiinţific, dar şi vedete şi activişti – reunite prin platforma de conferinţe TED, au anunţat miercuri o nouă iniţiativă climatică ce îşi propune să dinamizeze cele mai bune idei pentru reducerea schimbărilor climatice, informează AFP, potrivit agerpres.

Această iniţiativă, intitulată ”Countdown” (numărătoare inversă), a fost prezentată la un teatru din New York de preşedintele TED, Chris Anderson, şi fosta responsabilă pentru climă în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Christiana Figueres.

Citește și : Melvin Theuma: Yorgen Fenech a dat ordinul de ucidere a jurnalistei Daphnei Caruana Galizia

Iniţiativa se bucură de sprijinul a numeroase personalităţi, de la Leonardo di Caprio la Antonio Guterres, dar şi de cel al preşedintelui Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC), Hoesung Lee, al fostului prim-ministru al Bhutan, Tshering Tobgay şi al fostului vicepreşedinte american Al Gore, care s-au afirmat în cadrul mişcării #FridaysforFuture iniţiată de Greta Thunberg.

”Ideea nu este să debarcăm cu un proiect care să concureze cu ceea ce există, ci să identificăm cele mai bune soluţii” şi ”să le amplificăm, să le punem în acţiune, prin reunirea tuturor acestor grupuri diferite”, a explicat Chris Anderson în timpul unei prezentări care a conectat, prin intervenţii video, participanţi la Summitul asupra Climei (COP25), în desfăşurare în această perioadă în Madrid, şi responsabili sau activişti din numeroase state.


”Toţi cetăţenii planetei sunt invitaţi să participe”, a subliniat Figueres.

Pentru această mobilizare, organizatorii intenţionează să se folosească de reţeaua TED, specializată în răspândirea ideilor, şi de parteneriatele sale cu mai multe organizaţii la nivel global, inclusiv YouTube sau reţeaua climatică C40.

Citește și : Misiunea mass-media este din ce în ce mai importantă în prezent (IESE Business School)

Până la un ”summit” programat în octombrie 2020 la Bergen, Norvegia, iniţiatorii mişcării speră că vor extrage cele mai bune idei în materie de energie, transporturi, alimentaţie şi gestionarea resurselor naturale, ce vor permite reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru atingerea obiectivului final – o amprentă de carbon zero până în 2050.

”Va fi un proces intens între momentul de faţă şi octombrie” 2020 pentru ”a reuni cele mai bune idei ale lumii asupra climei”, a afirmat Anderson, citat de AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.