StiripesurseDiasporaGrevă pe insulele grecești din Marea Egee împotriva deschiderii de noi...

Grevă pe insulele grecești din Marea Egee împotriva deschiderii de noi centre pentru migranţi

Publicat:

Municipalităţile de pe Lesbos, Samos şi Chios, cele trei insule elene din Marea Egee cele mai afectate de criza migranţilor, au fost în grevă miercuri pentru a protesta faţă de proiectul de deschidere de noi centre care vor putea găzdui până la 5.000 de migranţi fiecare, relatează AFP, scrie agerpres.

Într-un comunicat comun, cele trei municipalităţi declară că refuză orice ‘structură suplimentară pe Lesbos, Chios şi Samos’, şi cer ‘supravegherea eficientă a frontierelor maritime şi retragerea imediată şi masivă’ a miilor de solicitanţi de azil găzduiţi pe insule greceşti, a transmis agenţia de presă ANA.

Citește și : Procesul în procedura demiterii lui Trump ar putea începe în ianuarie

Serviciile municipale au rămas închise miercuri, a informat biroul guvernatorului regiunii de nord a Mării Egeee, de care aparţin cele trei insule.

‘Este o primă reacţie’, a declarat guvernatorul Constantinos Moutzouris, într-o conferinţă de presă.


‘Doar ieri (marţi), 500 de persoane au sosit pe insule. Nu există un plan pentru rezolvarea acestei situaţii’, a adăugat el, regretând că nu a fost informat cu privire la intenţiile exacte ale guvernului de la Atena.

Guvernul conservator condus de Kyriakos Mitsotakis a anunţat în noiembrie că va închide în curând cele mai mari trei tabere pentru migranţi, de pe insulele Lesbos, Chios şi Samos, urmând să le înlocuiască cu structuri închise cu o capacitate triplă de primire (5.000 de locuri fiecare), dar autorităţile locale cer, dimpotrivă, reducerea numărului de migranţi pe insulele lor.

‘Suntem singuri, din nefericire. Mai întâi europenii au abandonat Grecia şi Grecia abandonează insulele şi mai ales Lesbos’, a declarat primarul Stratis Kitelis.

Tabăra Moria de pe Lesbos, prevăzută iniţial pentru 2.800 de persoane, adăposteşte în prezent în jur de 17.000 de solicitanţi de azil.

Tabăra de pe Chios, deşi a fost construită pentru doar 1.000 de refugiaţi, găzduieşte aproape 6.000, mulţi dintre ei nevoiţi să doarmă pe câmpurile de măslini din vecinătate.

Citește și : Kyriakos Mitsotakis: Locul Serbiei este în Uniunea Europeană

Peste 40.000 de solicitanţi de azil se află în prezent în cele cinci centre de înregistrare şi identificare (‘hot-spot’) de pe insulele Lesbos, Samos, Leros, Chios şi Kos, cu o capacitate teoretică de doar 6.200 de locuri.

Guvernul grec a început să transfere sute de solicitanţi de azil de pe insulele din Egeea în partea continentală a Greciei, având ca obiectiv relocarea a 20.000 dintre ei până la sfârşitul anului, dar taberele de pe continent sunt deja aproape de capacitatea maximă de primire.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.