StiripesurseSintezeSaad Hariri a sosit la Cairo, unde va fi primit de...

Saad Hariri a sosit la Cairo, unde va fi primit de preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi

Publicat:

Premierul demisionar libanez Saad Hariri a sosit marţi seară la Cairo, unde va fi primit de preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi, relatează agerpres .

Hariri s-a aflat la Paris începând de sâmbătă, unde s-a întâlnit cu preşedintele Emmanuel Macron şi cu alţi oficiali francezi. Franţa, fostă putere colonială, a făcut presiuni asupra lui Saad Hariri pentru a reveni în Liban şi a-şi clarifica poziţia legată de demisie.

Înainte de a merge la Paris, Hariri a stat două săptămâni în Arabia Saudită, de unde şi-a anunţat demisia pe neaşteptate pe 4 noiembrie. Acest anunţ a provocat temeri pe plan internaţional potrivit cărora Libanul este prins în disputa dintre Arabia Saudită şi Iran, după ce Hariri a acuzat Teheranul şi pe aliaţii săi de complot pentru asasinarea sa.

Citește și : Ambasadorul Ucrainei în Serbia își menține poziţia sa în legătură cu afirmațiile făcute recent

Saad Hariri (47 de ani) a anunţat că va participa la o ceremonie de Ziua Independenţei miercuri, 22 noiembrie, la Beirut.


Preşedintele Libanului, Michel Aoun, a anunţat în mai multe rânduri că va accepta sau va respinge demisia lui Hariri numai după ce acesta revine în ţară.

Anunţul demisiei premierului libanez a survenit într-o perioadă de tensionare a relaţiilor între puterile regionale Arabia Saudită şi Iran, care susţin părţi beligerante diferite în mai multe conflicte din Orientul Mijlociu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

Primăria Capitalei bagă 500.000 de lei în modernizarea gimnaziului din Vatra

Sălile de clasă și spațiile de alimentație destinate elevilor de la Gimnaziul „Gheorghe Malarciuc” din orașul Vatra vor fi modernizate. Primăria orașului Chișinău va...

Vechea Europă în lumea nouă: Totul a explodat cu Trump şi UE trebuie să acţioneze rapid

Uniunea Europeană (UE) are reputaţia de a fi o maşinărie lentă şi greoaie care se chinuie să ajungă la acorduri, dar există un lucru...

Guvernul Sánchez, ținta criticilor publice după condamnarea lui Ábalos

Solicitările de dizolvare a Parlamentului, precum și moțiunea de cenzură împotriva guvernului socialistului Pedro Sánchez nu au întârziat să apară în Spania după condamnarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.