StiripesurseȘtirile zileiONU: Responsabilii pentru violențele din Chile ar trebui trimiși în judecată

ONU: Responsabilii pentru violențele din Chile ar trebui trimiși în judecată

Publicat:

Poliția și Armata din Chile au folosit forță excesivă împotriva persoanelor care au protestat în țară în ultima perioadă și au încălcat grav drepturile omului, inclusiv prin tortură, iar cei responsabili pentru aceste violențe ar trebui trimiși în judecată, a informat vineri ONU, potrivit Reuters, scrie mediafax.

Oficiul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului a informat, prin intermediul unui raport, că a identificat „un număr alarmant” de persoane care au suferit „traumatisme oculare” în urma violențelor.

Citește și : ‘Jumanji: The Next Level’ și Richard Jewell’ aduc fantezie și realism în cinematografele americane

De asemenea, conform documentului, aproximativ 1.615 persoane sunt în continuare în arest.

„Am constatat că gestionarea generală a protestelor de către Poliție a fost realizată într-o manieră represivă”, a declarat Imma Guerras-Delgado, șefa misiunii ONU.


Institutul Național pentru Drepturile Omului, un organism public din Chile, anunța luna trecută că a înregistrat un număr de 384 de plângeri privind încălcarea drepturilor omului de către forțele de securitate în contextul protestelor.

Citește și : Abdelmadjid Tebboune a câștigat alegerile prezidențiale din Algeria

Liderii mișcării de protest, începută pe 18 octombrie, în mai multe orașe din Chile, au solicitat Guvernului reforme imediate și de amploare care includ, printre altele, creșterea salariului minim, reducerea prețurilor medicamentelor și o nouă Constituție. Cel puțin 22 de persoane au murit și alte cel puțin 2.000 au fost rănite în timpul acestor proteste, conform anchetatorilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.