StiripesurseExterneUn cimitir evreiesc a fost PROFANAT în Slovacia

Un cimitir evreiesc a fost PROFANAT în Slovacia

Publicat:

Persoane necunoscute au profanat un cimitir evreiesc din secolul al XVIII-lea în oraşul Namestovo din nordul Slovaciei, au anunţat pentru AFP responsabili locali, care au spus că este un “act barbar”.

Au fost dărâmat 50 de pietre funerare, dintre care unele vechi de 200 de ani, a precizat Karol Kurtulik, administratorul cimitirului.

Citește și: Boris Johnson NU va participa la Forumul de la Davos și nici nu lasă vreun ministru să-i țină locul

“Când am descoperit ce s-a întâmplat, mi s-au muiat picioarele. Este un act barbar”, a spus el pentru AFP.


Poliţia slovacă a deschis o anchetă penală pentru profanare. “Persoane neidentificate au produs pagube de cel puţin 50.000 de euro”, potrivit purtătoarei de cuvânt a poliţiei locale, Jana Balogova.

“Numeroşi localnici, prieteni, dar şi necunoscuţi din întreaga Slovacie m-au contactat şi s-au oferit să ajute. A început o colectă de bani”, a anunţat Kurtulik.

Citește și: Rusia a sechestrat cinci pescadoare nipone

Potrivit acestuia, “ura faţă de evrei înrădăcinată în ştirile false şi în teorii ale conspiraţiilor difuzate pe internet” ar fi dus la comiterea unui astfel de “act barbar”.

În timpul războiului, circa 105.000 de evrei slovaci, adică aproximativ 77% din populaţia evreiască de dinainte de război, au fost ucişi. În prezent, numai 5.000 de evrei mai trăiesc în Slovacia, conform Uniunii centrale a comunităţilor religioase evreieşti.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Premieră majoră la Vatican: Papa Leon al XIV-lea numește o laică in funcția de “ministru”

Papa Leon al XIV-lea a numit pentru prima dată o femeie laică, María Montserrat Alvarado, la conducerea unui minister din Vatican.   Născută în Mexic, actuala...

Un pacient a fugit dintr-o ambulanță, dar a fost prins rapid de jandarmi

Un incident ciudat s-a petrecut în traficul din București. Un bărbat transportat cu ambulanța a coborât din autospecială în timp ce aceasta era oprită...

Rubio apreciază creșterea cheltuielilor militare în Italia. Planul SUA pentru desfășurarea de arme nucleare în țările UE

Statele Unite discută posibilitatea desfășurării de arme nucleare în alte state europene NATO, ceea ce pare a fi o mișcare menită să-i asigure pe...

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.