Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura din acest land din sudul Germaniei.
Într-o scrisoare a ministrei agriculturii, Michaela Kaniber (CSU), și a ministrului afacerilor europene, Eric Beißwenger (CSU), către Weber, liderul PPE și vicepreședintele CSU, se precizează că reprezentanți de rang înalt ai Asociației Fermierilor Bavarezi, Asociației Proprietarilor de Păduri Bavareze și Asociației Fermelor și Silviculturii Familiale din Bavaria “s-au plâns vehement că nu sunt ascultați în mod corespunzător de contactele lor de la nivelul UE, nici de dumneavoastră, ci mai degrabă sunt descurajați sau pur și simplu ignorați”, relatează Spiegel Online.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Criticile lui Kaniber și Beißwenger se referă la Directiva UE privind restaurarea naturii (NRL) și la Regulamentul UE privind defrișările (EUDR).
Ambele reglementări au reprezentat mult timp o pacoste pentru fermierii și proprietarii de păduri din Bavaria – și, prin urmare, și pentru guvernul statului bavarez.
“Aceste două reglementări nefericite atârnă ca o sabie a lui Damocle deasupra patriei noastre bavareze, vechi de secole”, au scris miniștrii într-o scrisoare obținută de dpa. Aceștia au avertizat asupra “încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate” și a proceselor birocratice rupte de realitate.
Reacția lor vine și ca urmare a unei scrisori transmisă recent de Manfred Weber, care a provocat nemulțumire în cadrul CSU. În aceasta, Weber ceruse, aproape textual, ca CSU să urmeze o “politică orientată spre binele comun”, insistând că CSU trebuie să “urmeze cursul corect”.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Manfred Weber este considerat rivalul premierului bavarez Markus Söder în cadrul CSU. El a descris scrisoarea sa de cinci pagini, pe care a trimis-o la începutul sărbătorilor bavareze de Rusalii, drept “un impuls pentru reflecție”. În ea, a cerut o schimbare de curs pentru partidul său în termeni clari. Söder nu a fost menționat deloc în scrisoare.











