StiripesurseDiasporaParlamentul de la Berlin cere interzicerea totală a Hezbollah în Germania

Parlamentul de la Berlin cere interzicerea totală a Hezbollah în Germania

Publicat:

Parlamentul de la Berlin a aprobat joi o moţiune în care îi solicită guvernului cancelarului Angela Merkel să interzică toate activităţile grupării şiite Hezbollah pe teritoriul german, transmite Reuters, scrie agerpres.

Printre motivele acestei decizii se află în special ”activităţile teroriste” ale Hezbollah în Siria.

Citește și : Guvernul lui BoJo RETEAZĂ orice speranță de independență a Scoției

Moţiunea a fost susţinută de parlamentarii conservatori germani, de partenerii lor social-democraţi din coaliţia guvernamentală şi de cei din Partidul Liber Democrat (de opoziţie). Ea nu are caracter constrângător, dar este menită să sporească presiunea asupra guvernului.

Documentul subliniază că Germania ar trebui să renunţe la politica sa actuală de diferenţiere a aripilor politice şi militare ale Hezbollah, aceasta din urmă luptând alături de armata preşedintelui Bashar al-Assad în Siria.


”Bundestagul (camera inferioară a parlamentului federal german) cere guvernului să interzică Hezbollah şi să nu tolereze nicio activitate a reprezentanţilor acesteia în Germania”, se arată în textul moţiunii.

Citește și : Liderul catalan întemniţat Oriol Junqueras cere libertate, după decizia favorabilă a CJUE

Moţiunea salută eforturile guvernului de a lua măsuri contra susţinătorilor Hezbollah suspectaţi de strângere de fonduri pentru gruparea şiită în Germania, în special prin acordarea de puteri sporite procurorilor în desfăşurarea anchetelor. Totuşi, respectivele măsuri sunt considerate insuficiente.

Uniunea Europeană consideră organizaţie teroristă doar aripa militară a Hezbollah, nu şi pe cea politică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.