StiripesurseȘtirile zileiAcordul de liber-schimb USMCA pe cale de a fi ratificat în...

Acordul de liber-schimb USMCA pe cale de a fi ratificat în SUA

Publicat:

Camera Reprezentanţilor americană, majoritar democrată, a votat joi în favoarea ratificării noului acord de liber-schimb ce leagă Statele Unite, Mexicul şi Canada (USMCA), o victorie pentru preşedintele republican Donald Trump, notează AFP, scrie agerpres.

Acordul, care a primit un sprijin larg din ambele tabere (385 de voturi pentru, 41 contra), trebuie să aştepte aprobarea Senatului, dominat de republicani, pentru a intra în vigoare.

Citește și : Parlamentul german aprobă pachetul de combatere a schimbărilor climatice

Până în prezent nu a fost stabilită nicio dată pentru votul final.

Liderul majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, a avertizat săptămâna trecută că acest vot va trebui “foarte probabil” să aştepte sfârşitul procesului pentru destituirea lui Donald Trump, care urmează să se deschidă în ianuarie şi a cărui durată este până acum nedeterminată.


Unda verde a Camerei “cu un asemenea sprijin din cele două partide este o etapă importantă şi arată până la ce punct preşedintele Trump schimbă cu succes politicile comerciale americane”, a reacţionat într-un comunicat reprezentantul american pentru Comerţ, Robert Lighthizer, care a negociat termenii acordului.

Citește și : Putin respinge acuzaţiile privind ingerinţe în activităţile politice din Marea Britanie

Această versiune finală a acordului, care conţine amendamente discutate de cele trei ţări, modernizează tratatul NAFTA, semnat de fostul preşedinte american Bill Clinton în urmă cu 25 de ani, care a legat între ele economiile celor trei ţări. Textul modifică regulile privind comerţul auto şi digital, legislaţia mexicană a muncii, proprietatea intelectuală şi sistemele de reglementare a unor diferende destinate investitorilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Companiile aeriene din Golf reiau afacerile. Zborurile au ajuns la peste 80% din nivelul de dinaintea războiului

Marile companii aeriene din Orientul Mijlociu revin treptat la operațiuni normale după lunile de perturbări provocate de conflictul dintre SUA și Iran. Reluarea traficului...

Trump, interviu în Italia. ‘Meloni m-a implorat să fac o fotografie cu ea. Își dorea atât de mult… mi-a fost milă’

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că premierul italian Giorgia Meloni l-a „implorat” să facă o fotografie cu el la summitul G7 din...

Șeful Pentagonului lansează o revizuire de șase luni a prezenței militare în Europa: Unele țări vor pica, iar altele vor trece cu brio

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a anunțat o revizuire de șase luni a prezenței militare a Statelor Unite în Europa, o decizie care...

Ungurii, cei mai săraci din UE, ultimii în clasamentul consumului

Ungurii își permit să cumpere cel mai puțin din veniturile lor, conform datelor publicate miercuri de Eurostat, cheltuielile de consum pe cap de locuitor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.