StiripesurseȘtirile zileiBilanțul inundațiilor din Indonezia a ajuns la 23 de morți

Bilanțul inundațiilor din Indonezia a ajuns la 23 de morți

Publicat:

Inundaţiile care au afectat regiunea Jakarta au provocat moartea a cel puţin 23 de persoane, existând riscul ca bilanţul să se agraveze, a anunţat joi Agenţia pentru gestionarea dezastrelor din această ţară, potrivit AFP, scrie agerpres.

Cel mai recent bilanţ menţiona 18 persoane decedate în urma ploilor torenţiale căzute în ajunul Anului Nou, care au provocat alunecări de teren, inundând un număr mare de cartiere.

Citește și : Antonio Guterres este ‘profund îngrijorat’ de anunţul Phenianului privind posibilitatea reluării testelor nucleare

În imaginile filmate în zonele inundate apar case şi vehicule acoperite de ape şi de noroi, precum şi locuitori care se deplasau în bărci sau pe anvelope pneumatice.

Cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa în diferite zone din metropola Jakarta, iar alte două au murit după ce au fost surprinse de creşterea apelor în regiunea Lebak, situată în extremitatea sudică a insulei Java.


“Cel mai recent bilanţ este de 21 de morţi”, a declarat joi pentru presă ministrul Afacerilor Sociale, Juliari Peter Batubara.

“Sperăm că nu va creşte în continuare”, a declarat aceasta.

În regiunea Lebak, Agenţia pentru gestionarea catastrofelor a confirmat decesul a doi locuitori. Instituţia cercetează de asemenea informaţiile privind moartea altor trei persoane.

Poliţia din Lebak a anunţat că se află în căutarea a opt persoane date dispărute în această regiune.

Zeci de mii de locuitori au fost evacuaţi către adăposturi improvizate după ce un număr mare de locuinţe a suferit pagube.

Victimele au decedat prin înec, hipotermie sau în urma alunecărilor de teren. Printre decedaţi se numără un băiat de 8 ani, care şi-a pierdut viaţa într-o alunecare de teren, şi un adolescent de 16 ani, electrocutat.

“Inundaţiile s-au produs fără avertisment”, a precizat Munarsih, care locuieşte într-un cartier inundat de la periferia vestică a Jakartei.

“Apa s-a deversat cu viteză, iar nivelul a crescut rapid. Nu am reuşit să ne salvăm bunurile, nici măcar maşina mea”, a mai spus aceasta.

Citește și : 23 de poliţişti şi soldaţi, ucişi în ultimele 24 de ore în atacuri ale talibanilor în nordul Afganistanului

Această catastrofă este cea mai severă după inundaţiile din 2013, care au făcut mai multe zeci de morţi la Jakarta.

Metropola indoneziană, unde locuiesc circa 30 de milioane de persoane, este lovită frecvent de inundaţii în sezonul ploios, care începe la sfârşitul lui noiembrie.

Potrivit autorităţilor, au fost evacuate 31.000 de persoane, cifră care nu include locuitorii din oraşele situate la periferia capitalei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.