StiripesurseDiasporaNoi proteste în Franța împotriva reformei pensiilor - Ciocniri între poliţe...

Noi proteste în Franța împotriva reformei pensiilor – Ciocniri între poliţe şi manifestanţi la Paris

Publicat:

Poliţia a tras cu gaze lacrimogene asupra demonstranţilor din foarte aglomerata Gară de Nord din Paris, folosită de turiştii care vor să apeleze la serviciul Eurostar, şi din Gara de Est, în timpul protestelor de sâmbătă împotriva reformei sistemului de pensii din Franţa, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Printre protestatari, care au dat foc la pubele de gunoi, s-au aflat şi aşa-numitele “veste galbene”. Potrivit prefecturii poliţiei, la marşul de la Paris au participat 3.500 de persoane.

Citește și : Grupările paramilitare cu legături cu Iranul retractează informațiile privind un nou atac american în Irak

Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi în zona Bastilia din Paris, în timp ce protestatarii mărşăluiau prin Paris. “Macron, retrage-ţi proiectul, să ne protejăm şi să ne îmbunătăţim pensiile”, se menţiona pe una dintre banderolele afişate de demonstranţi, potrivit AFP.

Preşedintele Emmanuel Macron afirmă că reformele sunt esenţiale pentru simplificarea sistemului de pensii complicat, dar oponenţii săi susţin că mulţi francezi vor trebui să muncească mai mult dacă acestea se materializează.


“Oamenii trebuie să se gândească puţin ce fel de societate vor în general şi, la un nivel mai personal, că indiferent dacă ai 20,30, 40 sau 50 de ani, într-o zi vei ieşi la pensie”, a declarat Jean-Gabriel Maheo, un tehnician industrial de 50 de ani.

“Dacă actualul sistem trece în forma propusă, va fi o catastrofă socială. Deja, cu reformele anterioare, oamenii ies la pensie cu pensii minuscule”, a adăugat el.

Citește și : Trump: Scopul eliminării lui Soleimani a fost de a ‘opri un război, nu de a porni unul’

Mare parte din Franţa a fost grav afectată de o grevă naţională în transporturi după ce protestele au început în urmă cu o lună. O altă serie de demonstraţii la nivel naţional este prevăzută pentru 9 ianuarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.