StiripesurseDiasporaPutin și Erdogan se întâlnesc miercuri la Ankara

Putin și Erdogan se întâlnesc miercuri la Ankara

Publicat:

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan va discuta o serie de subiecte privind Orientul Mijlociu cu omologul său rus, Vladimir Putin, pe 8 ianuarie, în cadrul vizitei pe care liderul de la Kremlin o va efectua în Turcia, a declarat Erdogan pentru CNN Turk, informează TASS, scrie mediafax.

„În timpul întâlnirii, programată pentru 8 ianuarie, ne vom axa pe un număr important de subiecte, printre care și situația din regiune și proiectul TurkStream”, a declarat Erdogan.

Citește și : Trump voia să distrugă axa pro-Iran asasinându-l pe Soleimani, dar a întărit-o (experţi)

Recent, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin și Erdogan se vor întâlni la începutul acestei luni și vor participa la ceremonia de lansare a gazoductului TurkStream.

Ulterior, Ministerul turc de Externe a anunțat că ceremonia a fost programată pentru data de 8 ianuarie.


Erdogan a adăugat că speră ca, împreună cu Putin, să ajungă la o înțelegere privind o posibilă încetare a focului în provincia siriană Idlib, „astfel încât bombele să nu mai lovească casele civililor”.

Citește și : Patriarhul rus Kirill i-a felicitat pe creştinii ortodocşi de rit vechi cu prilejul Sărbătorilor de Crăciun

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.