StiripesurseSintezeUn avion de pasageri S-A PRĂBUȘIT în Iran. Cel puțin 170...

Un avion de pasageri S-A PRĂBUȘIT în Iran. Cel puțin 170 de oameni au murit!

Publicat:

Un avion Boeing 737-NG al companiei Ukraine International Airlines, având la bord cel puţin 170 de pasageri, s-a prăbuşit miercuri la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran din cauza unei defecţiuni, anunţă Reuters, AFP şi DPA, potrivit agerpres.

Aparatul de zbor a căzut în apropierea aeroportului şi a fost cuprins de flăcări. Un reprezentant al Ministerului de Externe ucrainean a declarat la Kiev că toate persoanele aflate în avion şi-au pierdut viaţa.

Citește și: Gardienii Revoluţiei amenință cu atacarea SUA și Israelului

Deocamdată nu există o declaraţie din partea companiei Ukraine International Airlines.

”Focul este atât de intens încât nu putem efectua nicio operaţiune de salvare. Avem 22 de ambulanţe, patru autospeciale şi un elicopter la locul incidentului”, a declarat şeful Serviciului pentru situaţii de urgenţă iranian, Pirhossein Koulivand, pentru postul de televiziune public iranian.


Reza Jafarzadeh, purtător de cuvânt al Organizaţiei pentru aviaţie civilă din Iran, a declarat că numărul pasagerilor aflaţi la bord era 170.

Vezi și: Iranul ATACĂ o bază americană din Irak – VIDEO

Potrivit serviciului de monitorizare a zborurilor FlightRadar24, avionul care s-a prăbuşit efectua zborul PS 752 şi se îndrepta spre Kiev. Avionul era în funcţiune de trei ani.

Agenţia de presă oficială iraniană IRNA a menţionat că potrivit informaţiilor preliminare ”avionul se îndrepta spre Kiev şi avea la bord 180 de persoane”. 

Toţi pasagerii şi membrii echipajului avionului Boeing 737 al companiei Ukraine International Airlines prăbuşit miercuri dimineaţă după decolarea de la Teheran ”sunt morţi”, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de AFP şi Reuters.

”Potrivit datelor preliminare, toţi pasagerii şi membrii echipajului au murit”, a scris Zelenski pe pagina sa de Facebook.

”Ambasada noastră este în curs de a clarifica informaţii privind circumstanţele acestei tragedii şi lista celor decedaţi”, a adăugat şeful statului ucrainean.

La scurt timp, Ambasada Ucrainei la Teheran a anunţat că prăbuşirea avionului a fost urmarea unei probleme la motor, excluzând un act terorist drept cauză a acestui incident. Ea a precizat că 168 de pasageri îşi cumpăraseră bilete la zborul către Kiev.

Potrivit Organizaţiei Aviaţiei Civile din Iran, în avion se aflau 176 de persoane. Directorul general al acestei organizaţii, Hassan Rezaeifar, a precizat că avionul nu a declarat stare de urgenţă înainte de a se prăbuşi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.