StiripesurseDiasporaAustria pledează pentru un nou tratat instituţional european

Austria pledează pentru un nou tratat instituţional european

Publicat:

Noul ministru austriac al afacerilor europene, Karoline Edtstadler, s-a pronunţat joi, la Paris, pentru un nou tratat instituţional european, care să instaureze mai multă subsidiaritate, o propunere primită însă cu rezerve de Franţa, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Dorim un nou tratat pentru Europa. El trebuie să includă principiile fundamentale ale subsidiarităţii”, a declarat Edtstadler după o întrevedere cu omologul său francez, Amélie de Montchalin.

Citește și : Boris Johnson este unul dintre cei mai curajoşi politicieni din Europa, afirmă Viktor Orban

Principiul subsidiarităţii defineşte aria de intervenţie a Uniunii Europene şi vizează ”protejarea capacităţii de decizie şi de acţiune a statelor membre” în domeniile care nu sunt de competenţă comunitară exclusivă.

”Este nevoie de o împărţire clară a competenţelor între ce fac statele membre şi ce puteam face noi împreună la nivel european”, a adăugat Karoline Edtstadler, aflată la prima sa vizită în străinătate după preluarea mandatului de ministru.


De partea sa, ministrul francez al afacerilor europene a reamintit că Parisul nu se opune de principiu unui nou tratat dacă acesta permite îmbunătăţirea funcţionării UE, dar a precizat că acesta nu este un scop în sine.

”Dacă aceste lucruri trebuie să fie ameliorate şi dacă pentru asta trebuie să schimbăm tratatele, pentru noi nu este un subiect tabu. În prezent nu facem din asta un obiectiv în sine”, a spus Amélie de Montchalin.

Citește și : Poliţiştii instructori cehi vor pleca din Irak, personalul militar va rămâne

Ea a salutat revenirea guvernului ‘progresist, proeuropean’ la Viena, condus de Sebastian Kurz, după ce acesta a guvernat alături de extrema dreaptă, care a făcut ”lucrurile poate puţin mai complicate”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.