StiripesurseDiasporaArtiştii polonezi susțin independența sistemului judiciar printr-un montaj video

Artiştii polonezi susțin independența sistemului judiciar printr-un montaj video

Publicat:

Un colectiv de artişti polonezi a difuzat joi un montaj video de susţinere a independenţei sistemului judiciar şi împotriva demersurilor guvernului de la Varşovia de a reforma acest sistem, demersuri pe care opoziţia poloneză şi Bruxelles-ul le consideră o ameninţare pentru separaţia puterilor în stat, relatează agenţia agerpres .

Montajul video a fost publicat în timp ce o comisie a parlamentului polonez a început dezbaterea unei părţi a iniţiativelor de reformă judiciară promovate de partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS).

Această reformă cuprinde o paletă largă de propuneri, printre ele fiind şi o prevedere conform căreia magistraţii Curţii Supreme vor fi numiţi de parlament, ceea ce în opinia opoziţiei ar fi o încălcare a Constituţiei.

‘Tribunalele trebuie să fie independente de puterea politică, trebuie să rămână libere, tribunalele trebuie să ne protejeze de abuzul de putere şi, prin urmare, puterea politică nu poate să aleagă magistraţii ori să-i manevreze, întrucât aceasta ar conduce la dictatură şi la stat poliţienesc’, spun artiştii în respectiva înregistrare.

Citește și : Rusia acuză SUA că împing Coreea de Nord către ‘o catastrofă’ după includerea ei pe lista sa neagră


Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, provenit şi el din formaţiunea PiS, a blocat parţial această reformă în luna iulie, dar în cele din urmă a acceptat majoritatea propunerilor avansate. El a aprobat astfel iniţiativele privind revizuirea funcţionării puterii judiciare şi care permit executivului să numească judecătorii tribunalelor regionale şi pe cei ai Curţilor de Apel.

Problema statului de drept şi a reformei sistemului judiciar se află în centrul actualităţii poloneze şi a provocat tensiuni cu Bruxelles-ul încă de la scurt timp după ce formaţiunea conservatoare PiS a câştigat alegerile legislative de la sfârşitul anului 2014.

Prima iniţiativă promovată a fost o reformă a Tribunalului Constituţional, care a vizat în principal înlocuirea judecătorilor pe care guvernul formaţiunii liberale Platforma Civică (PO) îi numise chiar înaintea alegerilor, conservatorii acuzându-i pe liberali că au încercat atunci prin acele numiri să-şi asigure controlul asupra acestei instanţe în perspectiva pierderii scrutinului legislativ.

Au urmat reforme ce au vizat funcţionarea tribunalelor de drept comun şi a Consiliului Naţional al Magistraturii, Comisia Europeană considerând aceste măsuri o încercare de subordonare a puterii judiciare în faţa celei executive, în timp ce guvernul de la Varşovia susţine că a luat aceste decizii pentru a pune capăt ‘castei corupte’ a judecătorilor.

Preşedintele formaţiuni PiS, Jaroslaw Kaczynski, considerat liderul de facto al Poloniei, a declarat recent că sistemul judiciar al Poloniei necesită ‘o reformă profundă’ şi a asigurat că nu va accepta doar ‘schimbări superficiale’.

Executivul comunitar a lansat anul trecut în luna iunie o procedură de infringement pe tema respectării statului de drept în Polonia, urmată anul acesta, tot în iunie, de o alta privind neaplicarea cotelor obligatorii de refugiaţi. Ultima etapă a unor astfel de proceduri este suspendarea dreptului de vot al Poloniei în UE, dar pentru aceasta este nevoie de acordul unanim al tuturor statelor membre, iar Ungaria a reafirmat că va bloca prin veto o asemenea decizie.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat săptămâna trecută că de la începutul anului a trimis guvernului polonez patru invitaţii la dialog, toate rămase fără răspuns, executivul de la Varşovia acuzând în schimb oficialii europeni că evaluările lor pe tema reformei sistemului judiciar şi a statului de drept sunt mai degrabă politice decât juridice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.