StiripesurseȘtirile zileiVladimir Putin propune un referendum prin care să schimbe Constituţia Rusiei...

Vladimir Putin propune un referendum prin care să schimbe Constituţia Rusiei – VIDEO

Publicat:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a propus miercuri organizarea unui referendum pentru revizuirea Constituţiei cu scopul consolidării puterilor Parlamentului, menţinând în acelaşi timp caracterul prezidenţial al sistemului politic pe care îl patronează de 20 de ani, potrivit AFP, Reuters şi Rossia 24, transmite şi agerpres.

‘Consider că este necesar de a supune votului cetăţenilor ţării toate amendamentele propuse la Constituţie’, a declarat Putin în discursul său anual privind Starea Naţiunii, rostit în faţa camerelor reunite ale Adunării Federale (parlamentul) – Duma de Stat (camera inferioară) şi Consiliul Federaţiei (camera superioară) / şi a elitelor politice ale ţării, fără să precizeze însă un calendar exact.

Citeşte şi: Un avion de pasageri şi-a golit rezervoarele peste o şcoală din Los Angeles – VIDEO

Principală măsură anunţată vizează consolidarea rolului Parlamentului în formarea guvernului, oferindu-i-se prerogativa alegerii şefului guvernului pe care preşedintele va fi apoi obligat să-l numească. În prezent, Duma confirmă alegerea făcută de şeful statului.

Potrivit şefului statului, modificările propuse la textul Constituţiei nu afectează principiile fundamentale ale acesteia, prin urmare, ele pot fi aprobate de parlament în cadrul procedurilor în vigoare prin adoptarea de legi constituţionale.


‘Având în vedere că iniţiativele propuse vizează schimbări semnificative ale sistemului politic, ale ramurilor executivă, legislativă şi judiciară, consider că este necesar votul cetăţenilor cu privire la toate modificările ce ar putea fi aduse Constituţiei’, a spus liderul rus, promiţând respectarea rezultatelor referendumului.

Potrivit lui Putin, aceasta este o schimbare ‘semnificativă’ pentru care el consideră că Rusia este ‘matură’. Cele două Camere ale Parlamentului sunt dominate în prezent de forţele pro-Putin şi nu se opun niciodată dorinţelor Kremlinului.

Citeşte şi:  Cea mai mică fosilă de humerus uman oferă noi informaţii despre specia Homo floresiensis

Propunerile de reformă expuse de Putin vizează, de asemenea, consolidarea atribuţiilor guvernatorilor regionali, interzicerea membrilor guvernului şi judecătorilor să aibă permise de şedere în străinătate şi obligativitatea ca orice candidat la preşedinţie să fi trăit ultimii 25 de ani în Rusia.

Cu toate acestea, Vladimir Putin, al cărui actual mandat se încheie în 2024 şi care conform legislaţiei în vigoare nu are dreptul să candideze din nou, a subliniat că Rusia trebuie să fie în continuare condusă de un sistem prezidenţial.

‘Rusia trebuie să rămână o republică prezidenţială puternică, motiv pentru care preşedintele va păstra, desigur, dreptul de a stabili obiectivele şi priorităţile guvernului’, a avertizat el.

Astfel, preşedintele îşi va păstra dreptul de a demite orice membru al guvernului, atribuţia de numi şefii tuturor structurilor de securitate şi îi va putea demite pe preşedinţii Curţilor Supremă şi Constituţională.

Fără să ofere precizări, Vladimir Putin a abordat şi problema modificării articolului care limitează numărul mandatelor prezidenţiale ‘la două mandate succesive’.

Citeşte şi: Michael Flynn ‘se suceşte’ în recunoaşterea vinovăţiei în dosarul privind ingerinţa ruşilor în alegerile americane

Anterior, Putin a spus că nu este necesară adoptarea unei noi Constituţii în Rusia, dar a menţionat necesitatea introducerii unor amendamente la Legea fundamentală a ţării.

În cadrul conferinţei de presă anuale în decembrie, într-un comentariu la oportunitatea modificării Constituţiei, liderul rus a spus că termenul ‘consecutiv’ ar putea fi eliminat în legătură cu mandatele prezidenţiale.

Declaraţiile sale intervin în timp ce observatorii încearcă să depisteze vreun indiciu despre cum ar putea evolua reforma sistemului politic în Rusia înainte de 2024 când actualul său mandat prezidenţial se încheie, iar Constituţia îi interzice să candideze din nou.

YouTube video

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Amazon laudă succesul de box office al filmului ‘Melania’. Documentarul este departe de profit

Fanii președintelui american Donald Trump și ai primei doamne Melania Trump au transformat „Melania” într-un succes de box office. Documentarul este pe cale să încaseze...

Un tânăr care are o boală psihică a vizitat toate țările din lume. Care este preferata lui

Un american, în vârstă de 25 de ani, a vizitat toate țările din lume devenind cel mai tânăr om care reușește acest lucru. Tânărul...

Un băiat de 13 ani a înotat timp de patru ore pentru a-și salva familia luată de valuri

Un băiat australian de 13 ani a povestit cum s-a luptat cu valuri „uriașe”, înotând aproape patru ore până la țărm pentru a da...

Cel mai aglomerat loc de vacanță din lume are peste 100 de turiști la fiecare localnic

Cel mai aglomerat loc de vacanță din lume este în Asia și are peste 100 de turiști la fiecare localnic. În clasament, stațiunea este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.