StiripesurseDiasporaSituaţia din Polonia şi Ungaria s-a deteriorat după activarea Articolului 7...

Situaţia din Polonia şi Ungaria s-a deteriorat după activarea Articolului 7 (Parlamentul UE)

Publicat:

Situaţia din Polonia şi Ungaria s-a deteriorat după activarea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene, se arată într-o rezoluţie a Parlamentului European, scrie mediafax.

“Discuţiile cu Polonia şi Ungaria nu au condus încă aceste ţări să se realinieze la valorile fondatoare ale UE”, a transmis Parlamentul UE.

Citește și : Ucraina cere ajutorul FBI în investigaţia unui presupus atac cibernetic comis de hackerii ruşi

Într-o rezoluţie aprobată cu un raport de voturi de 446 la 178, eurodeputaţii notează că rapoartele de evaluare elaborate de Comisia Europeană, de ONU, de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi de Consiliul Europei (CoE) arată că “situaţia atât în Polonia, cât şi în Ungaria s-a deteriorat după activarea Articolului 7(1)”.

Eurodeputaţii au atras atenţia că audierile organizate de Consiliul UE în virtutea procedurii declanşate prin Articolul 7 nu sunt constante şi nici structurate. Membrii Parlamentului European au cerut Consiliului UE să abordeze recomandările concrete adresate celor două ţări, pentru a se asigura că legislaţia UE este respectată.


“Eşecul Consiliului UE de a utiliza concret Articolul 7 continuă să submineze integritatea valorilor comune europene, încrederea reciprocă şi credibilitatea Uniunii Europene ca întreg”, precizează Parlamentul UE.

Citește și : Producţia de uraniu îmbogățit a Iranului este mai mare acum decât cea produsă înainte de acordul nuclear (Rouhani)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.