StiripesurseDiasporaPrinţul Harry dă cărţile pe faţă: 'O mare tristeţe că s-a...

Prinţul Harry dă cărţile pe faţă: ‘O mare tristeţe că s-a ajuns la asta’

Publicat:

Prinţul Harry a declarat că a luat decizia de a se retrage din casa regală britanică cu “o mare tristeţe”, dar pretinde că de fapt nu a avut de ales, într-o înregistrare video publicată duminică pe contul de Instagram oficial al ducilor de Sussex, relatează AFP, dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

“Decizia pe care am luat-o pentru mine şi soţia mea nu a fost luată uşor”, ci după “luni de discuţii, care au urmat unor ani de provocări”, explică ducele de Sussex într-un discurs susţinut în faţa invitaţilor la un dineu caritabil de la Londra scuzându-se că nu a procedat întotdeauna bine.

Citeşte şi: Regina Elisabeta a II-a, care a anunţat sâmbătă un ‘Megxit dur’, a apărut zâmbind la slujba de duminică

Palatul Buckingham şi regina Elisabeta a II-a au anunţat sâmbătă că Harry şi Meghan nu vor mai utiliza titlurile de “alteţe regale” şi nu vor mai beneficia de fonduri publice, în cadrul unui acord pentru a pune capăt crizei declanşate de cuplu după ce a anunţat că vrea să-şi reducă îndatoririle şi să petreacă mai mult timp în America de Nord.

În discursul său de la dineul caritabil organizat de organizaţia Sentebale, Harry a spus că rezultatul final nu a fost cel pe care şi l-a dorit.


“Speranţa noastră a fost de a continua să o slujim pe regină, Commonwealth-ul şi asociaţiile mele militare fără finanţare publică. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil”, a spus prinţul Harry, care era al şaselea în ordinea succesiunii la tron.

“Am acceptat acest lucru ştiind că nu schimbă cine sunt sau cât sunt de dedicat. Dar sper că asta vă ajută să înţelegeţi la ce s-a ajuns, că mă voi retrage din tot ceea ce am cunoscut vreodată pentru a face un pas înainte spre ceea ce sper că va fi o viaţă mai liniştită”, a adăugat el.

Citeşte şi: Evadare ca-n filme în Paraguay: 100 de deținuți extrem de periculoși au reuşit să scape printr-un tunel

Potrivit acordului, Harry va rămâne prinţ şi el şi soţia sa îşi vor păstra titlurile de duce şi ducesă de Sussex, într-un moment în care încep o nouă viaţă împărţită între America de Nord şi Marea Britanie, dar nu vor participa la evenimente ceremoniale sau vizite regale.

“Am vrut să auziţi adevărul de la mine, atât cât îl pot împărtăşi, nu ca prinţ, sau duce, ci pur şi simplu ca Harry, aceeaşi persoană pe care mulţi dintre voi aţi urmărit-o crescând în ultimii 35 de ani dar cu o perspectivă mai clară”, a mai spus prinţul.

“Regatul Unit este casa mea şi locul pe care îl iubesc. Asta nu se va schimba niciodată. (…) Simt o mare tristeţe pentru că s-a ajuns la asta”, a afirmat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.