StiripesurseDiasporaMartin Schulz, a declarat că va dialoga cu cancelarul conservator Angela...

Martin Schulz, a declarat că va dialoga cu cancelarul conservator Angela Merkel

Publicat:

Liderul social-democraţilor germani, Martin Schulz, a declarat vineri că din ‘responsabilitate’ faţă de Germania şi Europa a decis să dea curs apelului preşedintelui Germaniei, Frank Walter Steinmeier, de a dialoga cu cancelarul conservator Angela Merkel, dar a promis că, dacă în final va accepta să intre din nou la guvernare, un acord în acest sens va fi supus votului bazelor partidului, relatează agerpres .

Într-o scurtă declaraţie dată presei, Schulz a recunoscut că, pe lângă ‘apelul dramatic’ primit de la Steinmeier pentru evitarea alegerilor anticipate, a primit în ultimele zile şi numeroase telefoane de la ‘prietenii noştri europeni’, care şi-au exprimat preocuparea faţă de situaţia creată în Germania după eşecul negocierilor purtate de conservatorii cancelarului Angela Merkel cu Partidul Liber-Democrat (FDP) şi cu Verzii în vederea formării unei coaliţii.

De asemenea, Schulz a ţinut să adauge că în cazul în care va intra în opoziţie, Partidul Social-Democrat (SPD) va acţiona cu responsabilitate, adică nu va recurge la ‘obstrucţionare parlamentară’.

Citește și : Cinci militari ucraineni au fost ucişi de rebelii separatişti proruşi, în regiunea Lugansk

Declaraţia sa survine după ce preşedintele Steinmeier a anunţat că va avea săptămâna viitoare o întâlnire comună cu cancelarul Angela Merkel (Uniunea Creştin-Democrată – CDU), cu liderul SPD, Martin Schulz, şi cu şeful aripii conservatoare bavareze (Uniunea Creştin-Socială – CSU), Horst Seehofer, în speranţa că va deschide calea pentru o nouă ”mare coaliţie”.


După ce la alegerile legislative din 24 septembrie SPD a obţinut cel mai slab rezultat din perioada postbelică, numai 20,5%, Schulz a anunţat că partidul său va încerca să se ‘regenereze’ în opoziţie, excluzând atunci continuarea ‘marii coaliţii’ cu conservatorii, care deşi au câştigat alegerile, au obţinut numai 33% din voturi, de asemenea un record negativ. Prin urmare, singura opţiune a Angelei Merkel pentru a obţine al patrulea mandat de cancelar a rămas să ajungă la o înţelegere cu FDP şi cu Verzii, dar din cauza divergenţelor la numeroase capitole, de la integrarea zonei euro şi până la problema migraţiei, tratativele au eşuat. În urma acestui eşec, Angela Merkel a declarat că ar prefera mai degrabă alegeri anticipate decât să conducă un guvern minoritar, unui nou scrutin declarându-se iniţial favorabil şi Schulz.

Totuşi, o posibilitate tot mai vehiculată în ultimele zile este formarea unui guvern conservator minoritar sprijinit de social-democraţi în Bundestag, având în vedere că nimeni nu-şi doreşte continuarea crizei politice, o incertitudine fiind şi rezultatul pe care la eventuale alegeri anticipate l-ar obţine extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), care în urma scrutinului din 24 septembrie şi-a făcut intrarea în premieră în Bundestag, cu un procent de 13%.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.