StiripesurseDiasporaAustria critică planul Germaniei vizând o taxă europeană pe tranzacţiile financiare

Austria critică planul Germaniei vizând o taxă europeană pe tranzacţiile financiare

Publicat:

Ministrul austriac de Finanţe, Gernot Blumel, a criticat marţi proiectul prezentat la finele anului trecut de Guvernul de la Berlin privind introducerea unei taxe europene pe tranzacţiile financiare, transmite AFP, scrie agerpres.

Luna trecută, ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, a trimis mai multor capitale europene o “propunere finală” privind taxarea cu 0,2% a achiziţiilor de acţiuni ale companiilor a căror capitalizare bursieră depăşeşte un miliard de euro.

Citește și : Consiliul Europei critică Italia pentru condiţiile din penitenciare

“Vrem o taxă comună pe tranzacţiile financiare. Suntem gata să discutăm dar propunerea actuală este opusă intenţiei originale”, a declarat Gernot Blumel la sosirea sa la reuniunea miniştrilor europeni de Finanţe. Potrivit oficialului austriac, propunerea lui Olaf Scholz “nu este acceptabilă. Ea îi pedepseşte pe cei care fac mici economii şi pe cei din categoria media şi nu speculatorii bursieri”, a adăugat Blumel. Acesta a subliniat că, fără o nouă propunere, Austria va părăsi grupul celor 10 state membre UE care lucrează asupra acestui dosar.

Taxa propusă de Berlin nu priveşte obligaţiunile şi produsele financiare derivate. În plus, mai multe operaţiuni ar putea fi scutite de viitoarea taxă, în special listările publice iniţiale sau fondurile de pensii.


Citește și : Spania declară ‘stare de urgenţă climatică’

Ideea de a taxa tranzacţiile financiare datează din anii 1970 şi a cunoscut un nou elan în 2011, când criza financiară “făcea ravagii” în Uniunea Europeană. Franţa, Italia şi Marea Britanie taxează deja anumite operaţiuni financiare.

Un număr de zece state (Germania, Franţa, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Austria, Slovacia şi Slovenia) fac parte dintr-un grup de cooperare strânsă cu privire la acest subiect şi discută de mai mulţi ani despre o taxă pe tranzacţiile financiare, însă deocamdată proiectul este într-un punct mort.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.