StiripesurseDiasporaFamilia italiană Ferrero va încasa dividende în valoare de 642 milioane...

Familia italiană Ferrero va încasa dividende în valoare de 642 milioane de euro de la Nutella

Publicat:

Familia italiană Ferrero, care se află în spatele producătorului cremei de ciocolată Nutella, urmează să primească dividende în valoare de 642 milioane de euro, în condiţiile în care firma a realizat un profit net de 928,6 milioane de euro în anul fiscal încheiat în luna august 2019, în creştere cu peste 25% faţă de anul fiscal precedent, arată documentele trimise către organismele de reglementare, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

Plăţi de asemenea amploare au ajutat familia Ferrero să ajungă pe locul 25 în topul celor mai bogate familii din lume, potrivit Bloomberg Billionaires Index. Analiştii subliniază că, în ultimul deceniu, averea unor familii de multimiliardari precum Walton, Koch sau Wertheimer a crescut în mod exploziv. De exemplu, în această perioadă, familia Ferrero a încasat dividende în valoare de peste două miliarde de euro.

Citește și : Putin: Rusia trebuie să rămână o republică prezidenţială puternică

Aceasta în condiţiile în care profiturile realizate de compania care produce crema de ciocolată Nutella s-au dublat după 2008. Firma a declanşat o campanie de achiziţii pentru a-şi creşte prezenţa pe piaţa din SUA şi a-şi extinde gama de produse. În 2018, Ferrero a preluat divizia de dulciuri din SUA a grupului elveţian Nestle SA pentru 2,8 miliarde dolari şi anul trecut a finalizat achiziţia diviziei de biscuiţi a Kellogg Co. pentru 1,3 miliarde dolari.

Averea familiei Ferrero îşi are rădăcinile într-o patiserie de familie din nordul Italiei care folosea alune pentru a înmulţi crema de cacao. Treptat a devenit o firmă producătoare de dulciuri, deschizând facilităţi de producţie şi birouri peste hotare după cel de-al doilea război mondial. În anii 1960, compania a lansat mărcile Nutella şi Kinder Chocolate iar ulterior a lansat produse precum bomboanele Tic Tac şi Ferrero Rocher.


Citește și : Bolsonaro s-a supărat pe jurnaliști: Nu va mai vorbi cu presa

În prezent, membrii familiei Ferrero îşi gestionează afacerile evaluate la 32,4 miliarde dolari prin intermediul holdingului Fedesa cu sediul în Monaco. Giovanni Ferrero, nepotul fondatorului Pietro, deţine un pachet de control în compania holding, la care este şi preşedinte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.