StiripesurseȘtirile zileiTrump îşi doboară toate recordurile pe Twitter

Trump îşi doboară toate recordurile pe Twitter

Publicat:

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a doborât miercuri recordul personal de activitate pe Twitter într-o singură zi, de când a ajuns la Casa Albă, cu 142 de tweet-uri şi retweet-uri, transmite EFE, potrivit agerpres.

Informaţia a fost furnizată de portalul Factbase, care monitorizează activitatea pe Twitter a liderului american şi care a precizat că s-au înregistrat 124 de retweet-uri şi 18 postări.

Citeşte şi: Tragedie aviatică în Australia. Un avion plin cu americani S-A PRĂBUŞIT!

Anteriorul record al lui Trump, de 123 tweet-uri şi retweet-uri, fusese stabilit pe 12 decembrie, însă recordul său absolut, de 161 de mesaje, datează dinainte de a ajunge la Casa Albă, din 5 ianuarie 2015.

Recordul de miercuri a coincis cu prima zi de acuzaţii din partea opoziţiei democrate în procesul politic desfăşurat împotriva lui Trump în Senat, care s-ar putea finaliza, deşi este improbabil, cu destituirea preşedintelui, notează EFE.


Tocmai pe acest subiect s-au axat în mare parte şi tweet-urile şi retweet-urile liderului american de-a lungul unei zile începute la Davos, în Elveţia, şi încheiate la Washington.

Citeşte şi: Yad Vashem, Memorialul din Ierusalim al victimelor Holocaustului

În afara impeachement-ului, Trump a postat pe subiecte precum comerţul şi China, alegerile primare din Partidul Democrat sau Campionatul Mondial de Fotbal din 2026, care va fi găzduit de SUA împreună cu Mexicul şi Canada.

De asemenea, postările sale au mai vizat Forumul Economic Mondial de la Davos, imigraţia sau noul acord de liber schimb nord-american (USMCA). 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.