StiripesurseDiasporaBoris Johnson vrea să folosească ameninţarea suprataxelor vamale în negocieri comerciale

Boris Johnson vrea să folosească ameninţarea suprataxelor vamale în negocieri comerciale

Publicat:

Boris Johnson vrea să recurgă la ameninţarea impunerii unor suprataxe mari în negocierile comerciale cu Uniunea Europeană (UE), Statele Unite şi alte ţări, cu scopul de a exercita presiuni asupra acestora să încheie acorduri cu Marea Britanie, dezvăluie în ediţia de sâmbătă The Times, relatează Reuters, scrie news.ro .

Potrivit ziarului, liderul britanic a discutat cu miniştrii săi săptămâna aceasta despre posibilitatea folosirii taxelor vamale ca ”pârghie” în accelerarea negocierilor comerciale.

Citește și : SUA şi Franţa îşi vor evacua cetăţenii din oraşul chinez Wuhan

Johnson vizează impunerea unor taxe vamale de 30% anumitor tipuri de brânzeturi importate din Franţa şi de 10% automobilelor importate din Germania, dezvăluie The Times.

În cadrul unei reuniuni, joi, pe tema strategiei ieşirii din Uniunea Europeană, membrii Guvernului au convenit ca eventuale taxe vamale să facă obiectul unor consultări, scrie ziarul.


Ei au convenit de asemenea ca Japonia, Statele Unite, Australia şi Noua Zeelandă să facă parte dintre ţările cu care negocierile sunt considerate prioritare.

Boris Johnson urmează să-şi prezinte la începutul lui februarie planul cu privire la negocierile comericale, potrivit The Times, care citează reprezentanţi europeni de la Bruxelles..

Premierul conservator insistă în a exclude o prelungire a perioadei de tranziţie post-Brexit după 31 decembrie 2020.

Citește și : Trump apare într-o înregistrare audio în care ar cere demiterea ambasadorului SUA în Ucraina

Bruxellesul consideră imposibil să se ajungă la un acord comervcial cu Londra până la sfârşitul anului.

Marea Britanie urmează să devină ţară care părăseşte Uniunea vineri, la ora locală 23.00 (sâmbătă, 1 fenruarie, 1.00, ora României).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.