StiripesurseSintezeArmata lui Bashar al-Assad a cucerit un oraş-cheie din Siria

Armata lui Bashar al-Assad a cucerit un oraş-cheie din Siria

Publicat:

Armata siriană a anunţat miercuri preluarea controlului asupra oraşului strategic Maarrat al-Numan în nord-vestul Siriei, regiune dominată de grupări jihadiste şi rebele, informează France Presse, potrivit agerpres.

‘Forţele noastre au reuşit în ultimele zile să-i elimine pe terorişti din mai multe sate şi localităţi’, se afirmă într-un comunicat al comandamentului armatei citit de un responsabil militar la televiziunea publică, care a menţionat numele a 20 de oraşe, între care şi Maarrat al-Numan.

Citeşte şi: Parlamentul European votează acordul pentru Brexit

Al doilea oraş ca importanţă din provincia Idlib, Maarrat al-Numan este situat pe autostrada M5 pe care regimul preşedintelui Bashar al-Assad încearcă să o securizeze, întrucât aceasta leagă Alep, marele oraş din nordul Siriei, de capitala Damasc.

Puterea centrală pierduse controlul asupra Maarrat al-Numan în 2012, iar în urmă cu câteva luni în acest oraş mai erau cel puţin 150.000 de locuitori. Însă după săptămâni de bombardamente ucigătoare, acesta este acum aproape pustiu, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), o organizaţie neguvernamentală cu sediul la Londra, dar care dispune de o reţea de surse de informare pe întreg teritoriul Siriei.


Comandamentul armatei s-a angajat să ‘vâneze ceea ce a mai rămas din organizaţiile teroriste armate până când întregul teritoriu sirian va fi curăţat de terorism’, se mai spune în comunicat.

Autorităţile de la Damasc îi cataloghează drept ‘terorişti’ deopotrivă pe jihadişti şi rebelii care au luat arma în mână împotriva puterii.

Citeşte şi: Pentru Turcia, planul de pace al lui Trump este ‘născut mort’

Jihadiştii din Hay’at Tahrir al-Sham, fosta ramură siriană a Al Qaida, domină regiunea Idlib şi teritoriile adiacente în provinciile Alep, Hama şi Latakia.

Citeşte şi:  Arabia Saudită anunţă un ajutor umanitar de 400 milioane de dolari pentru Ucraina

Aceste zone sunt ocupate şi de alte grupuleţe jihadiste şi structuri slăbite ale rebelilor.

Luptele în curs de desfăşurare de mai multe săptămâni au provocat un vast exod, inclusiv din zonele situate în apropiere de Maarrat al-Numan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Iran, “laboratorul” din care China extrage lecţii militare

China monitorizează îndeaproape evoluţia războiului din Iran, nu doar pentru implicaţiile sale economice şi diplomatice, ci şi pentru lecţiile pe care, potrivit experţilor, le...

Boris Pistorius, omul care vrea să pregătească Germania pentru război

Ministru al apărării încă din timpul cancelarului Olaf Scholz, cel mai popular om politic al țării din ultimii trei ani prezintă miercuri o analiză...

De la Ungaria la Bulgaria: trezirea din vis

Eseistul indian Pankaj Mishra, probabil cel care a portretizat cel mai bine epoca furiei în care ne aflăm, îi descrie pe neo-machiavelienii care populează...

PSD blochează România. Ce face preşedintele Nicușor Dan?

PSD părăsește guvernarea, PNL se aliniază în spatele lui Ilie Bolojan, UDMR a anunțat că nu va susține un executiv minoritar, iar USR e...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.