StiripesurseDiasporaTurcia suspendă zborurile spre China până pe 9 februarie

Turcia suspendă zborurile spre China până pe 9 februarie

Publicat:

Compania aeriană de stat Turkish Airlines (THY) a anunţat că a suspendat toate zborurile către China începând de vineri până pe 9 februarie, din cauza expansiunii epidemiei de coronavirus, relatează agenţia EFE, scrie agerpres.

Conform companiei aeriene, care figurează între cele mai mari 20 din lume, sunt suspendate toate cursele aeriene cu destinaţia Beijing, Guangzhou, Shanghai şi Xian.

Citește și : Ungaria s-a săturat să mai plătească despăgubiri şi construieşte mai multe închisori

Decizia THY vine odată cu trimiterea unui avion militar turcesc în Wuhan – epicentrul coronavirusului – pentru a evacua de acolo 49 persoane, între care 34 de turci şi restul georgieni, azeri şi albanezi.

Persoanele evacuate vor fi ţinute în carantină timp de 14 zile, odată cu ajungerea în Turcia.


Prin decizia de a suspenda zborurile spre China, Turkish Airlines urmează exemplul altor transportatori aerieni europeni şi americani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.