StiripesurseDiasporaSUA promit Regatului Unit întărirea relaţiilor bilaterale, imediat după Brexit

SUA promit Regatului Unit întărirea relaţiilor bilaterale, imediat după Brexit

Publicat:

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a promis vineri, imediat după Brexit, întărirea relaţiilor bilaterale cu Londra, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Vom continua să întărim relaţiile noastre deja puternice, productive şi prospere cu Regatul Unit într-un moment în care ei deschid un nou capitol”, a postat el pe Twitter la câteva minute după ieşirea oficială a ţării din Uniunea Europeană.

Citește și : Macron: Retragerea Marii Britanii din UE ‘trebuie să ne facă să reflectăm’

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a ieşit oficial din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020 la ora 23:00 GMT, după 47 de ani de la aderare, fiind prima ţară care iese din blocul comunitar.

De sâmbătă 1 februarie, Regatul Unit este considerat o ţară terţă, europarlamentarii săi încetează să facă parte din Parlamentul European, iar miniştrii nu vor mai participa la consilii cu omologii europeni.


Odată cu ieşirea din UE, decisă prin referendum la 23 iunie 2016 şi amânată de mai multe ori, începe o perioadă de tranziţie post-Brexit care se va încheia pe 31 decembrie 2020, timp în care Londra şi Bruxellesul vor trebui să negocieze relaţia lor viitoare.

Pentru cetăţeni puţine lucruri se vor schimba în acest interval de timp, când Regatul Unit va continua să aplice regulile blocului comunitar, chiar dacă nu va mai participa la procesul decizional al UE.

Citește și : Trump ridică restricţiile privind utilizarea minelor antipersonal

Prin plecarea a 66 de milioane de locuitori, populaţia UE se va reduce la 446 de milioane. Teritoriul Uniunii Europene va scădea cu 5,5%. De la 1 februarie, Parlamentul European va avea 705 membri, comparativ cu 751 (numărul maxim permis de tratatele UE) înaintea retragerii Regatului Unit. Din cele 73 de mandate care au aparţinut Regatului Unit, 27 au fost redistribuite altor state, în timp ce restul de 46 vor fi păstrate pentru potenţiale extinderi în viitor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.