StiripesurseȘtirile zileiExperţii recomandă Guvernului japonez ca apa radioactivă de la Fukushima să...

Experţii recomandă Guvernului japonez ca apa radioactivă de la Fukushima să fie deversată în Oceanul Pacific

Publicat:

Un grup de experţi care consiliază Guvernul japonez privind metoda de a elimina apa radioactivă de la centrala nucleară Fukushima, afectată în 2011 de un puternic cutremur şi un tsunami, a recomandat ca aceasta să fie deversată în Oceanul Pacific, o acţiune care va alarma ţările vecine, conform news.ro .

Grupul de experţi, care activează sub Ministerul industriei, a ajuns la această concluzie după ce a restrâns lista de posibilităţi la evacuarea apei contaminate în ocean şi să o lase să se evapore, scrie The Guardian.

Citește și : Primul caz de infectare cu noul coronavirus în Spania

A fost aleasă prima variantă. Având în vedere practicile din trecut, este foarte probabil ca Guvernul să accepte recomandarea comitetului.

Acumularea de apă contaminată de la Fukushima reprezintă un punct sensibil în curăţarea zonei, care este de aşteptat să dureze decenii.


În plus, autorităţile sunt îngrijorate şi de faptul că Jocurile Olimpice de anul acesta vor avea loc la Tokyo, iar o parte dintre evenimente, chiar la o distanţă de 60 de kilometri de fosta centrală nucleară.

Coreea de Sud a menţinut interzicerea importului de peşte şi fructe de mare din regiunea Fukushima, măsură impusă după dezastrul nuclear, şi a convocat anul trecut un reprezentat al ambasadei Japoniei pentru a explica modul în care va fi acţionat în cazul apei de la Fukushima. Atleţii din Coreea de Sud vor aduce cu ei la JO detectoare de radiaţii şi mâncare.

În 2018, Tokyo Electric a prezentat scuze după ce a recunoscut că sistemele ei de filtrare nu au înlăturat toate materiile periculoase din apă şi că nu mai are spaţiu pentru stocarea rezervoarelor cu apă.

Compania a spus că plănuieşte să elimine toate particulele radioactive din apa cu excepţia tritiului, un izotop al hidrogenului care este dificil de separat şi care este considerat ca fiind relativ inofensiv.

„În comparaţie cu evaporarea, deversarea în ocean poate fi făcută în mai multă siguranţă”, a spus comitetul, subliniind că este o practică obişnuită în lume. Centralele nucleare active îşi elimină în mare apa care conţine tritiu.

Recomandarea trebuie confirmată de şeful comitetului, profesorul Ichiro Yamamoto de la Universitatea Nagoya, şi prezentată Guvernului la o dată care nu a fost încă stabilită.

Citește și : Marea Britanie a ieşit OFICIAL din Uniunea Europeană

De când centrala a fost avariată în 2011, Tokyo Electric (Tepco) a colectat aproximativ 1,2 milioane de tone de apă contaminată din ţevile de răcire folosite pentru a evita ca reactoarele să se topească.

Apa este acumulată în tancuri uriaşe, iar compania a menţionat că spaţiul de stocare a lor va fi epuizat în 2022.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apar noi detalii despre perchezițiile CNA la MoldATSA: Trei persoane au fost reținute!

Centrul Național Anticorupție vine cu detalii în cazul perchezițiilor din această dimineață desfășurate la mai mulți angajați din cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”. În...

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.