StiripesurseDiasporaDupă ultimul atac jihadist din Londra, Boris Johnson cere măsuri mai...

După ultimul atac jihadist din Londra, Boris Johnson cere măsuri mai drastice împotriva teroriştilor aflaţi în spatele gratiilor

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson a afirmat luni că este timpul să se ia măsuri legate de eliberarea timpurie din închisoare pentru fapte de terorism, după ce un militant islamist a comis un atac cu cuţitul în Londra la câteva zile după ce ieşise din penitenciar, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Prezentăm un proiect legislativ pentru a stopa sistemul de eliberare automată anticipată, dar dificultatea este modul de aplicare în mod retroactiv pentru mulţimea de oameni care sunt eligibili în prezent”, a spus Johnson într-un discurs la Londra.

Citeşte şi: Atacatorul din Londra de-abia fusese eliberat din închisoare

”Credem că este timpul să luăm măsuri pentru a garanta că oamenii – indiferent de legea de care vorbim – din actualul val nu se califică în mod automat pentru eliberarea timpurie”, a explicat şeful executivului britanic.

Poliţia britanică a stabilit aproape cu certitudine identitatea agresorului împuşcat mortal duminică, după ce atacase cu cuţitul mai multe persoane, la Londra: bărbatul ucis de poliţişti este Sudesh Amman, eliberat recent din închisoare, după executarea unei condamnări pentru “infracţiuni teroriste legate de islam”.


Citeşte şi: UE îşi prezintă planul de negociere cu Londra

Lucy D’Orsi, comisar adjunct al Poliţiei Metropolitane londoneze, a apreciat că atacul a fost un incident izolat, care s-a încheiat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.