StiripesurseExterneViktor Orban acuză PPE că face compromisuri cu stânga europeană

Viktor Orban acuză PPE că face compromisuri cu stânga europeană

Publicat:

Premierul ungar Viktor Orban, al cărui partid Fidesz a fost suspendat pe termen nedefinit din Partidul Popular European (PPE), a acuzat această familie politică că doreşte să facă ”parte din structura de putere a Uniunii Europene cu orice costuri, inclusiv prin compromisuri cu stânga”, relatează miercuri politico.eu, potrivit agerpres.

Într-o conferinţă desfăşurată marţi la Roma, la care au luat parte printre alţii politicienii de extremă dreapta Thierry Baudet (Olanda), Marion Maréchal (Franţa) şi Giorgia Meloni (Italia) şi numeroşi membri ai grupului europarlamentar al Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), Orban a descris partidul său, Fidesz, drept ‘oaia neagră’ a Partidului Popular European şi a afirmat clar că nu este deranjat de faptul că Fidesz este suspendat din PPE.

Citeşte şi: Israelul bombardează poziţiile Hamas din Fâşia Gaza

”Speranţa mea este că PPE se va adapta şi va permite noi mişcări. Avem nevoie de noi forţe, nu mai suntem destui, nu avem o majoritate”, a spus şeful executivului ungar, care a dat menţionat partidul de extremă dreapta spaniol Vox.

Deşi Fidesz este suspendat din PPE, europarlamentarii săi fac în continuare parte din grupul PPE din Parlamentul European.


Citeşte şi: Nancy Pelosi, foc şi pară pe Trump: A RUPT discursul preşedintelui american!

Suspendarea lui Viktor Orban din PPE a dat naştere speculaţiilor conform cărora eurodeputaţii Fidesz s-ar putea muta în grupul europarlamentar ECR. Liderul acestui grup, polonezul Ryszard Legutko, membru al Partidului Lege şi Justiţie, a participat la conferinţa de la Roma.

Partidul Popular European este cea mai numeroasă familie politică din Europa. În prezent, PPE include 83 de partide din 43 de ţări, preşedintele Comisiei Europene (Ursula von der Leyen), zece şefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană şi trei din afara Uniunii, zece comisari europeni şi cel mai mare grup din Parlamentul European.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.