Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Franței a cerut Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova, cu ocazia împlinirii a 34 de ani de la semnarea Acordului privind principiile reglementării pașnice a conflictului armat din regiunea transnistreană, scrie Zona de Securitate.
Într-un mesaj publicat pe canalul său oficial în limba rusă, MAE francez a amintit că încetarea focului din 21 iulie 1992 a marcat „sfârșitul războiului din Transnistria”, potrivit zdg.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
„De atunci, încălcând dreptul internațional și propriile angajamente, Rusia își menține acolo contingentul militar”, se arată în declarație.
MAE al Franței și-a reafirmat „sprijinul neclintit pentru integritatea teritorială a R. Moldova” și a cerut Rusiei să retragă trupele „desfășurate ilegal pe malul stâng al Nistrului”, precum și să „sprijine cu bună-credință procesul de reglementare pașnică a conflictului transnistrean”.











