StiripesurseDiasporaAutorităţile turce au deschis o anchetă împotriva piloţilor avionului dislocat la...

Autorităţile turce au deschis o anchetă împotriva piloţilor avionului dislocat la Istanbul

Publicat:

Autorităţile turce au deschis joi o anchetă cu privire la o eventuală neglijenţă criminală din partea celor doi piloţi ai avionului de linie care s-a dislocat miercuri la aterizare la Istanbul, soldată cu trei morţi şi zeci de răniţi, scrie presa turcă, relatează AFP, potrivit news.ro.

Ancheta – deschisă de Parchetul din Istanbul – împotriva celor doi piloţi vizează o eventuală ”neglijenţă care a antrenat moartea sau rănirea”, potrivit postului de televiziune de stat TRT.

Citește și : Turcia cere Rusiei să intervină pentru oprirea ofensivei siriene în Idlib

Această informaţie nu a putut fi confirmatăimediat la biroul procurorului.

Aeronava, un Boeing 737 aparţinând companieiaeriene private turce Pegasus s-a rupt în trei şi a luat foc miercuri, după ce a ieşit de pe pistă, pe Aeroportul Internaţional Sabiha Gökçen, situat pe malul asiatic al Istabulului.


Avionul, la bordul căruia se aflau 177 de pasageri şi şase membri ai echipajului şi care venea de la Izmir, în vestul Turciei, a aterizat în condiţii meteorologice nefavorabile, pe care autorităţile le-au prezentat drept o posibilă cauză a accidentului.

Trei cetăţeni turci au murit, iar 179 de persoane au fost rănite în acest accident spectaculos.

Partea din faţă a fuzelajului, în care se află cabina de pilotare şi primele rânduri de locuri, s-a desprins de restul aeronavei şi s-a răstunat. O a doua ruptură a avut loc la nivelul treimii din spate a avionului, în care se află ultimele zece rânduri şi coada aeronavei.

Guvernatorul Istanbulului Ali Yerlikaya a declarat că avionul a ”alunecat aproximativ 60 de metri” după ce a ieţit de pe pistă, după care a ”căzut de la o înălţime de 30-40 de metri” de pe un terasament.

Citește și : Jihadiştii francezi, condamnaţi la moarte în Irak, fac apel la ONU pentru repatriere

În 2018, un avion al companiei Pegasus a ieşit spectaculos de pe pistă la Trabzon, în nord-estul Turciei, şi şi-a termiant cursa suspendat pe o parte pe o faleză. Nimeni nu a fost rănit în acest incident.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.