StiripesurseDiaspora35 de orfani ai căror părinţi au fost afiliaţi jihadiștilor în...

35 de orfani ai căror părinţi au fost afiliaţi jihadiștilor în nord-estul Siriei au fost predaţi Rusiei de către kurzi

Publicat:

Autorităţile kurde din nord-estul Siriei au predat joi unei delegaţii ruse 35 de orfani care şi-au pierdut părinţii afiliaţi grupării jihadiste Statul Islamic (SI), potrivit unui corespondent al AFP, scrie agerpres.

Copiii, fete şi băieţi cu vârste cuprinse între patru şi 16 ani, potrivit unei responsabile oficiale kurde, au fost predaţi unei delegaţii ruse în prezenţa unor jurnalişti în oraşul Qamishli.

Citește și : Eurodeputaţii vor ca Marea Britanie să se adapteze normelor UE

După ce a proclamat în martie 2019 eradicarea “califatului” Statului Islamic în Siria, kurzii continuă să ceară repatrierea soţiilor şi copiilor jihadiştilor.

Copiii ruşi în curs de rapatriere joi se aflau în tabăra Al-Hol, administrată de kurzi şi care găzduieşte aproape 68.000 de persoane, între care mii de străini care sunt apropiaţi ai jihadiştilor SI.


Delegaţia condusă de reprezentanta preşedintelui rus pentru drepturile copiilor, Anna Kuzneţova, a fost însoţită de militari ruşi şi de o echipă medicală care i-a examinat pe copii, înainte ca aceştia să fie urcaţi într-un autobuz pentru a ajunge la aeroportul din Qamishli şi a se întoarce în Rusia.

Anna Kuzneţova a salutat “cooperarea” cu autorităţile kurde, angajându-se să continue repatrierile.

“Sunt sigură că, făcând asta, ne putem îndeplini misiunea, iar toţi copiii ruşi se vor întoarce acasă”, a afirmat ea.

Responsabilul pentru afaceri externe al autorităţilor kurde, Abdel Karim Omar, a explicat că aceşti copii au fost supuşi unui test ADN pentru a li se verifica identitatea.

Kurzii susţin că au în grijă circa 12.000 de străini – 4.000 de femei şi 8.000 de copii – în trei tabere de persoane strămutate din nord-est, marea majoritate în cea de la Al-Hol.

Citește și : Preşedintele Italiei vizitează o şcoală cu copii chinezi pentru a tempera teama de coronavirus

Rusia este una dintre primele puteri străine care organizează reveniri din Siria, dar şi din Irak. În martie 2019, trei orfani de vârstă mică, originari din Osetia de Nord, au fost predaţi de autorităţile kurde unor reprezentanţi ruşi.

Ţări occidentale precum Franţa, Belgia, Germania şi Austria sunt reticente să îi primească pe jihadişti şi pe apropiaţii lor, repatriind doar câţiva copii, deseori orfani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.