StiripesurseȘtirile zileiUn antreprenor american a fost răpit săptămâna trecută în estul Afganistanului

Un antreprenor american a fost răpit săptămâna trecută în estul Afganistanului

Publicat:

Reprezentantul american al unei companii de securitate a fost răpit săptămâna trecută în estul Afganistanului, a declarat joi pentru AFP un responsabil al guvernului, confirmând o informaţie apărută în revista Newsweek, potrivit agerpres.

“Nu este un soldat, ci un fost membru al Marinei care este în prezent un antreprenor”, a precizat acest oficial sub acoperirea anonimatului.

Citește și : Eurodeputaţii vor ca Marea Britanie să se adapteze normelor UE

Răpirea a avut loc în provincia Khost, din apropiere de Pakistan, “vinerea trecută”, a adăugat el.

Potrivit Newsweek, care citează oficiali americani nenumiţi, contractorul ar fi un bărbat american de 57 de ani.


Nicio grupare nu a revendicat până în acest moment răpirea. “Nu am primit informaţii pe acest subiect”, a afirmat pentru AFP purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid.

Răpirea survine în contextul în care insurgenţii negociază de peste un an cu SUA un acord care vizează retragerea trupelor americane din Afganistan, în special în schimbul unor garanţii de securitate şi a unei reduceri a violenţelor.

“Suntem la curent cu aceste informaţii”, a comentat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, fără alte precizări.

Amrullah Saleh, fost şef al serviciilor de informaţii afgane şi fost ministru de interne, i-a acuzat pe Twitter “pe talibani şi pe susţinătorii lor pakistanezi” că se află la originea răpirii.

Un lider taliban care a refuzat să îi fie dezvăluită identitatea a declarat pentru Reuters că ei au răpit un american la Khost, dar nu a oferit alte detalii.

Citește și : Preşedintele Italiei vizitează o şcoală cu copii chinezi pentru a tempera teama de coronavirus

“Ei bine, pentru noi realizarea importantă este că americanul se află în posesia noastră. Vom oferi mai multe detalii către media mai târziu”, a mai spus el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Primărie renovată și grădiniță modernizată într-o comună din Fălești

O primărie complet renovată și un sistem electric nou la grădiniță sunt rezultatele a două proiecte de dezvoltare implementate în comuna Ișcălău, raionul Fălești,...

Moldova și Turcia vor să extindă proiectele comune în cultură și turism

Extinderea cooperării dintre Republica Moldova și Turcia în domeniile culturii, patrimoniului și turismului a fost discutată în cadrul unei întrevederi dintre ambasadorul Republicii Moldova...

DemFest revine în capitala ţării noastre

Chișinăul va găzdui mâine, 6 iunie, cea de-a doua ediție a Festivalului Democrației – DemFest Moldova 2026, un eveniment dedicat dialogului civic, participării publice...

UE dă undă verde înființării de centre pentru returnarea migranților ilegali

Deputații europeni și statele europene ajung la un acord pentru înăsprirea politicii UE în domeniul migrației, scrie LE FIGARO, potrivit stiripesurse.ro. Membrii Parlamentului European și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.