StiripesurseDiasporaSute de migranţi care au încercat să traverseze Canalul Mânecii, arestați...

Sute de migranţi care au încercat să traverseze Canalul Mânecii, arestați în Marea Britanie

Publicat:

Poliţia britanică a deţinut vineri zeci de migranţi ilegali care au traversat Canalul Mânecii în mici ambarcaţiuni plecând din Franţa, numărul lor total fiind de aproape 200 în numai două zile, relatează DPA, scrie agerpres.

Ministerul de Interne a menţionat că poliţia de frontieră a gestionat vineri şase incidente implicând 102 migranţi în largul coastei din sud-estul Angliei, după ce “a fost alertată privind mici ambarcaţiuni din Canalul Mânecii care se îndreaptă spre Regatul Unit”.

Citește și : Decizia Londrei privind Huawei riscă să afecteze negocierile comerciale cu SUA (Mike Pence)

Majoritatea migranţilor au spus că sunt din Iran, dar erau printre ei şi cetăţeni din Irak, Siria, Afganistan şi Pakistan, se menţionează în comunicat.

“Cazurile celor 102 persoane găsite astăzi vor fi tratate în conformitate cu regulile privind imigraţia”, mai precizează instituţia, afirmând că şapte migranţi susţin că sunt minori.


Poliţia de frontieră a interceptat joi alţi 90 de migranţi, printre care şi 15 minori, în largul coastei engleze.

Ministrul securităţii Brandon Lewis a subliniat că “majoritatea migranţilor care încearcă această călătorie sunt opriţi”.

Numai 25% dintre migranţii care au încercat traversarea au reuşit până acum în acest an, faţă de 48% anul trecut, a spus Lewis.

Autorităţile franceze au interceptat 216 migranţi de la 20 ianuarie şi până la 5 februarie, prevenind zece traversări pe uscat şi opt pe mare, a precizat Ministerul de Interne britanic.

Citește și : Trump: China ‘acţionează foarte profesionist’ în lupta împotriva noului coronavirus

Potrivit unor relatări creşterea numărului de migranţi care au încercat să treacă Canalul Mânecii joi şi vineri ar putea fi provocată de faptul că apele au fost relativ calme, în timp ce în weekend se aşteaptă vânt puternic.

Citeşte şi:  Belgia a decis ce va face cu Carles Puigdemont

Cel puţin 1.892 de migranţi au traversat Canalul Mânecii în Marea Britanie cu diferite ambarcaţiuni anul trecut, potrivit BBC.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

O moldoveancă a fost accidentată grav pe o şosea din Italia

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, în Italia, după ce a fost lovită de o mașină în...

SUA extrădează în R. Moldova o femeie căutată pentru delapidare

O femeie din Republica Moldova, căutată pentru delapidare, a fost extrădată din Statele Unite ale Americii pentru a compărea în fața justiției. Femeia a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.