StiripesurseDiasporaAvertisment dur din partea AEM: Inundaţiile, secetele şi incendiile se vor...

Avertisment dur din partea AEM: Inundaţiile, secetele şi incendiile se vor înmulţi din cauza schimbărilor climatice

Publicat:

Agenţia Europeană de Mediu (AEM) a emis un avertisment dur luni în legătură cu înmulţirea inundaţiilor, a secetelor şi a incendiilor de pădure de-a lungul continentului în următoarele decenii, evidenţiind nevoia ca ţările să se adapteze la această situaţie, relatează DPA, potrivit agerpres.

Eforturile de a limita schimbările climatice ar putea ajuta la evitarea celui mai mare impact, a precizat AEM.

Citește și : EȘEC ‘răsunător’ al Iranului! NU a reușit plasarea unui satelit pe orbită

Totuşi, evaluările sale indică faptul că se vor înrăutăţi condiţiile climatice, “chiar dacă eforturile globale de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră se vor dovedi eficiente”, a mai menţionat agenţia într-un comunicat de presă.

EFA, instituţia Uniunii Europene însărcinată cu livrarea de informaţii independente privind mediul, a produs o serie de hărţi care descriu pericolele.


Regiunile de coastă vor fi mult mai puternic ameninţate de creşterea nivelurilor apei, relevă datele oficiale, care evidenţiază oraşe precum Veneţia, Napoli, Barcelona şi Nantes.

În interiorul continentului, ploile puternice vor produce mai multe inundaţii. Majoritatea zonelor din Europa riscă să se confrunte cu o înmulţire de până la 35% a căderilor de apă toamna şi iarna, conform agenţiei.

În special în sudul Europei, seceta va fi întâlnită tot mai des, va dura mai mult şi va spori competiţia pentru apă între sectoarele agricol, industrial şi de locuinţe, a atras atenţia AEM.

Se preconizează de asemenea că incendiile de pădure vor fi tot mai răspândite, cele mai mari creşteri urmând să aibă loc în vestul şi centrul Europei, iar cel mai puternic impact general este aşteptat în sudul Europei.

Citește și : CARNAGIU pe o șosea din Egipt! 11 oameni și-au pirdut viața!

Eurodeputatul Pascal Canfin, preşedintele Comisiei de Mediu din legislativul comunitar, a făcut apel la UE şi la statele membre să se adapteze la schimbările climatice şi să testeze rezistenţa regiunilor la şocurile climatice.

“Trebuie să începem să ne pregătim astăzi să prevenim dispariţia completă a unor zone de pe harta noastră, pentru că pe măsură ce aşteptăm mai mult, cu atât şocul va fi mai mare”, a spus europarlamentarul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.