StiripesurseDiasporaMinistrul de externe al Ucrainei susţine că are puţine speranţe cu...

Ministrul de externe al Ucrainei susţine că are puţine speranţe cu privire la un viitor summit în ‘format Normandia’

Publicat:

Şeful diplomaţiei ucrainene, Vadim Pristaiko, a declarat luni că nu a remarcat discuţii în vederea pregătirii summitului promis asupra conflictului armat din estul Ucrainei, adăugând că are prea puţine speranţe pentru un progres semnificativ chiar dacă un astfel de summit va fi organizat, informează Reuters, potrivit agerpres.

Liderii rus, ucrainean, francez şi german au avut o întrevedere în decembrie la Paris, în aşa-numitul “format Normandia”, pentru a discuta asupra crizei din Ucraina şi au convenit să se întâlnească din nou după circa patru luni pentru a menţine dialogul deschis.

Citește și : Trump anticipează că epidemia cu coronavirus va dispărea ‘până-n aprilie, sau în cursul lunii aprilie’

“Înainte de întâlnirea care a avut loc în decembrie, pregătirile au început cu o jumătate de an înainte. Acum mai avem doar două luni şi nu văd nimic pregătit. Poate că va fi un proces mult mai rapid ca data trecută şi poate că vom înregistra mult mai multe progrese… Scuze, dar mă îndoiesc”, a spus Pristaiko în timpul vizitei sale oficiale în Italia.

Conflictul din estul Ucrainei, care a izbucnit în 2014, a făcut până acum peste 13.000 de morţi, lăsând o bucată considerabilă din teritoriul Ucrainei sub controlul de facto al separatiştilor susţinuţi de Moscova, şi a agravat cea mai gravă ruptură Est-Vest de după Războiul Rece.


Summitul din decembrie nu s-a soldat cu genul de progres pe care l-au sperat unii, precum un acord asupra extinderii zonei de încetare a focului, însă a dus la un acord asupra schimbului de prizonieri.

Pristaiko a salutat schimbul de prizonieri la scară mare care a avut loc la sfârşitul anului trecut, însă a subliniat că au murit mai mulţi oameni în luptele ce au continuat în ianuarie 2020 decât în aceeaşi lună a anului trecut.

Citește și : România va acorda 53 mil. de euro pentru stații de reîncărcare a vehiculelor cu emisii scăzute

“Nu am reuşit să ducem la capăt armistiţiul… Însă, chiar dacă am reuşit doar un schimb de prizonieri, acesta este un bun pas pentru ucraineni”, a spus ministrul de externe al Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.