StiripesurseȘtirile zileiSudanul îl va preda CPI pe fostul preşedinte Bashir, acuzat de...

Sudanul îl va preda CPI pe fostul preşedinte Bashir, acuzat de crime de război

Publicat:

Sudan îl va preda pe fostul său preşedinte Omar Hassan al-Bashir Curţii Penale Internaţionale, care a emis mandat de arestare pe numele lui din 2009 pentru a răspunde pentru mai multe capete de acuzare de crime de război şi genocid comise în timpul conflictului din Darfur, a declarat luni un înalt responsabil sudanez, citat de AFP, potrivit agerpres.

Deţinut după destituirea sa în aprilie 2019, Omar Hassan al-Bashir este căutat de CPI, cu sediul la Haga, împreună cu alte trei persoane, pentru crime presupuse în regiunea Darfur (vest), în timpul unui conflict sângeros izbucnit în 2003 între forţele sale şi insurgenţi proveniţi din rândul unor minorităţi etnice care se considerau marginalizate.

Citește și : Hassan Rohani: ‘SUA nu suportă victoria Republicii islamice!’

“Cei care au fost puşi sub acuzare de CPI trebuie să se prezinte”, a afirmat Mohamed al-Hassan al-Taishi, membru al Consiliului suveran, într-un comunicat.

De asemenea, a mai spus Taishi, guvernul şi grupurile rebele din Sudan au ajuns la un acord privind crearea unui tribunal special pentru Darfur pentru a investiga şi a judeca cazuri, inclusiv cele investigate de CPI. Asta ar putea însemna că unii dintre aceştia ar putea fi judecaţi în Sudan, dar pentru moment nu se ştie cu exactitate acest lucru.


Un avocat al lui Bashir a declarat însă că fostul preşedinte nu vrea să aibă deloc de a face cu CPI, din cauza faptului că este “un tribunal politic”.

Bashir mai spune că acuzaţiile care i-au fost aduse de CPI, primul tribunal permanent pentru judecarea crimelor de război, fac parte dintr-o conspiraţie occidentală.

Un purtător de cuvânt al CPI a refuzat să comenteze, potrivit Reuters. Instanţa cu sediul la Haga a emis primul mandat de arestare pentru Bashir în 2009, primul care a vizat vreodată un şef de stat în exerciţiu, iar apoi a mai emis unul.

Citește și : Parlamentul Macedoniei de Nord a ratificat aderarea la NATO

În cazul fostului preşedinte Bashir au fost formulate cinci capete de acuzare de crime de război pentru asasinate, transfer forţat, exterminare, tortură şi viol, două capete de acuzare de crime de război pentru atacuri împotriva civililor şi trei capete de acuzare de genocid pentru uciderea şi crearea condiţiilor pentru distrugerea unui grup vizat, infracţiuni pe care le-ar fi comis în Darfur în perioada dintre 2003 şi 2008.

Guvernul civil din Sudan, care conduce ţara alături de armată în cadrul unei perioade de tranziţie de trei ani, încearcă să facă pace cu rebelii din Darfur şi alte regiuni neglijate care s-au luptat cu guvernul lui Omar Hassan al-Bashir ani de zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Premierul Munteanu: „Moldova devine parte a economiei europene”

Republica Moldova va beneficia de investiții de peste 1 miliard de euro din partea companiilor private, inclusiv din UE, și a instituțiilor financiare internaționale. Citește...

Marta Kos la Chișinău: „Voi ați lucrat la propriul viitor și acest lucru va fi răsplătit”

Comisara europeană pentru extindere  Marta Kos, a declarat la Chișinău, în deschiderea conferinței investitorilor europeni, că deschiderea oficială a negocierilor pe cel mai important...

Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa”

Președinta Maia Sandu a deschis astăzi conferința de investiții Uniunea Europeană–Republica Moldova, alături de Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și Prim-ministrul Alexandru Munteanu....

Instructorii auto vor putea participa la proba practică pentru obținerea permisului de conducere

A fost lansat proiectul pilot privind participarea instructorului auto la proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B, anunță Agenția Servicii Publice (ASP). Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.