StiripesurseDiasporaPeste 30.000 de persoane au asistat în nordul Franţei la ceremoniile...

Peste 30.000 de persoane au asistat în nordul Franţei la ceremoniile care au marcat Bătălia de la Cambrai

Publicat:

Peste 30.000 de persoane au asistat în nordul Franţei, duminică, la ceremoniile care au marcat Bătălia de la Cambrai, prima mare bătălie cu tancuri din istorie, au anunţat luni surse din Prefectura locală, relatează agerpres .

“Am numărat duminică 32.000 de persoane, în principal francezi şi britanici”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al instituţiei menţionate.

Genevieve Darrieussecq – secretar de stat în Ministerul Armatei din Franţa – şi Mark Lancaster – secretar de stat al armatei din Marea Britanie – au participat la ceremonii, marcate de o defilare a Royal Tank Regiment.

Bătălia de la Cambrai, ce a avut loc din 20 noiembrie până pe 7 decembrie 1917, a rămas celebră în istorie pentru prima folosire pe scară largă a tancurilor într-o luptă armată. Aproximativ 500 de tancuri au fost utilizate.

Citește și : Mişcarea islamistă palestiniană Hamas refuză să predea armele către Autoritatea Naţională Palestiniană


După o străpungere a forţelor aliate conduse de Imperiul Britanic, reuşită datorită efectului surpriză, contraofensiva germană a fost teribil de puternică. Pierderile suferite (soldaţi ucişi şi răniţi) au fost de 45.000 în rândul armatei britanice şi la 55.000 în rândul trupelor germane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.