StiripesurseDiasporaFacebook blochează trei noi campanii menite să influenţeze opinia publică

Facebook blochează trei noi campanii menite să influenţeze opinia publică

Publicat:

Compania Facebook, care încearcă să-şi întărească lupta împotriva tentativelor de manipulare pe platformele sale sociale, a anunţat miercuri că a blocat trei noi campanii menite să influenţeze opinia publică, dintre care una legată de serviciile de informaţii ruse, transmite AFP, scrie agerpres.

“Lucrăm constant pentru a detecta şi a face să înceteze acest tip de activitate, pentru că nu dorim ca serviciile noastre să fie folosite pentru a manipula oamenii”, a subliniat Nathaniel Gleicher, responsabil pentru securitate cibernetică al companiei Facebook, într-o postare pe blog. “Facem progrese în eliminarea acestui gen de abuz, însă, după cum am spus deja, aceasta este o provocare permanentă”, a mai spus el.

Citește și : Salvini a rămas fără imunitate parlamentară

Reţeaua socială a suprimat mai multe zeci de conturi, pagini şi grupuri pe Facebook şi Instagram, nu neapărat din cauza conţinutului lor, ci din cauza modului în care ele funcţionau şi se coordonau pentru a-i induce în eroare pe cititorii lor cu privire la identitatea şi obiectivele lor.

Prima operaţiune era orchestrată din Rusia, cu 78 de conturi, 11 pagini şi 29 de grupuri pe Facebook, precum şi 4 conturi pe Instagram – proprietatea Facebook – şi viza în special Ucraina şi ţările vecine.


“Unele dintre aceste conturi erau prezentate ca fiind ale unor jurnalişti civici şi au încercat să contacteze decidenţi, jurnalişti şi alte personalităţi publice din regiune”, precizează Facebook. Potrivit anchetei sale, aceste conturi aveau legături cu serviciile de informaţii ruse.

A doua operaţiune era organizată din Iran şi se concentra pe SUA, cu 6 conturi de Facebook şi alte 5 pe Instagram. Ele distribuiau articole cu privire la actualitatea politică şi geopolitică, inclusiv despre subiecte precum alegerile din SUA, creştinismul, relaţiile americano-iraniene sau politica de imigraţie americană.

Citește și : Cele două scrisori-capcană care au explodat în Olanda, parte a unui plan de extorcare

A treia reţea lucra din Vietnam şi Myanmar şi ţintea populaţia birmană, cu 13 de conturi şi 10 pagini de Facebook. Acestea criticau în principal doi operatori de telecomunicaţii şi erau legate, potrivit Facebook, de doi concurenţi în domeniu şi de o societate de relaţii publice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.