StiripesurseDiasporaStoltenberg respinge viziunea lui Macron asupra cooperării nucleare europene

Stoltenberg respinge viziunea lui Macron asupra cooperării nucleare europene

Publicat:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a respins apel preşedintelui francez Emmanuel Macron ca Europa să coopereze mai mult în materie de descurajare nucleară, într-un interviu publicat vineri de revista Der Spiegel, citată de dpa, scrie agerpres.

‘Avem deja o descurajare nucleară în Europa – cea a NATO’, a declarat Stoltenberg în interviu, invitând Franţa să se alăture Grupului NATO de Planificare Nucleară, un demers căruia Parisul nu i-a dat curs până acum.

Citește și : Mii de oameni fug zilnic din calea atrocităților comise în Burkina Faso

‘Dacă francezii vor să-şi schimbe părerea, ei sunt bineveniţi oricând’, a spus Stoltenberg.

Preşedintele francez Emmanuel Macron le-a propus la începutul lunii partenerilor europeni ‘un dialog strategic’ cu privire la rolul pe care l-ar putea juca forţele de descurajare nucleară ale Franţei în securitatea colectivă.


Partenerii europeni ar putea să se alăture de asemenea exerciţiilor forţei de descurajare nucleară (franceze), a sugerat el.

În acelaşi timp, Macron a exclus ca Franţa să-şi plaseze armele nucleare sub controlul NATO sau să se alăture Grupului de Planificare Nucleară al Alianţei.

Preşedintele francez a insistat pentru o mai mare autonomie europeană în materie de apărare, afirmând la Conferinţa de securitate de la Munchen de săptămâna trecută că NATO şi o ‘Europă a apărării’ sunt ‘doi piloni’ ai securităţii colective europene.

Franţa este singura putere nucleară rămasă în cadrul Uniunii Europene după ce Marea Britanie a părăsit blocul comunitar la 31 ianuarie.

Citește și : Putin dă vina pe Occident pentru tensiunile cu Ucraina: ‘Se tem de un concurent global!’

Macron a generat numeroase controverse şi întrebări în cadrul NATO la sfârşitul anului trecut, când a spus că Alianţa Nord-Atlantică ar fi în ‘moarte cerebrală’. El susţine că Europa trebuie să-ş consolideze propriile capacităţi de apărare şi să-şi reducă dependenţa de SUA.

La Munchen, Macron a criticat reticenţa germană de a discuta despre puterea militară în afara cadrului NATO, spunând că este necesar să ne gândim la aceasta ‘ca europeni’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.