StiripesurseDiasporaPremierul slovac, spitalizat cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare

Premierul slovac, spitalizat cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare

Publicat:

Prim-ministrul slovac Peter Pellegrini a fost spitalizat duminică, cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare din ţara sa, relatează DPA, scrie agerpres.

“În cel mai prost moment, sănătatea mea m-a dezamăgit”, a postat duminică politicianul din partidul social-democrat Smer pe pagina sa de Facebook. El speră totuşi să se întoarcă curând la lucru.

Citește și : Un fost pasager de pe nava Diamond Princess a murit

Potrivit informaţiilor oficiale, politicianul în vârstă de 44 de ani suferă de o infecţie respiratorie şi are febră mare.

Pellegrini a participat joi şi vineri la summitul UE de la Bruxelles privind viitorul buget multianual al blocului comunitar.


Cei peste patru milioane de votanţi din Slovacia aleg un nou parlament, Consiliul naţional, sâmbătă.

Rezultatul alegerilor ar urma să fie neconcludent, potrivit aşteptărilor. Potrivit unui recent sondaj de opinie, partidul Smer al lui Pellegrini e creditat cu 16,9% din voturi, urmat de partidul de opoziţie Olano (Oameni obişnuiţi), cu 15,5% şi formaţiunea radicală de dreapta LSNS (Partidul popular Slovacia noastră), cu 10,3% din voturi.

Citește și : Bilanțul cazurilor de coronavirus crește în Italia. Autoritățile caută pacientul zero

Din cauza problemelor de sănătate, şeful guvernului a lipsit duminică de la o dezbatere programată de multă vreme la televiziunea publică, alături de preşedinţii celorlalte partide parlamentare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.