StiripesurseDiasporaAleksandar Vucic laudă bateriile antiaeriene primite de la ruși: 'Consolidează Serbia...

Aleksandar Vucic laudă bateriile antiaeriene primite de la ruși: ‘Consolidează Serbia și neutralitatea ei militară’

Publicat:

Sistemele antiaeriene Panţir-S1, primite la sfârşitul săptămânii trecute din Rusia, vor consolida Serbia şi neutralitatea ei militară, a declarat duminică preşedintele sârb Aleksandar Vucic, adăugând că aceasta ar putea să ducă la creşterea presiunii politicii externe asupra Belgradului, informează agenţia rusă (oficială) de presă RIA Novosti, potrivit agerpres.

Ministrul sârb al apărării, Aleksandar Vulin, a anunţat sâmbătă că sisteme de rachete de apărare aeriană Panţir-S1 au ajuns la aerodromul militar Batajnica, din apropierea Belgradului, în baza unui contract cu Rusia.

Citește și: Cererea de extrădare a lui Julian Assange este dezbătută în UK

Potrivit preşedintelui Vucic, Moscova a livrat Belgradului primele două dintr-un lot de şase sisteme Panţir-S1 contractate de Serbia.

‘Serbia este astfel singura ţară din regiune care dispune de sisteme antiaeriene Panţir-S1′, o armă defensivă, dar o armă care face Serbia mai puternică şi îi consolidează neutralitatea militară’, a insistat preşedintele Aleksandar Vucic, într-o declaraţie făcută duminică postului de televiziune local Pink, fără a exclude că, din această cauză, vor creşte presiunile externe la adresa Belgradului.


Liderul sârb a adăugat că acest tip de armament i-a fost recomandat de către preşedintele rus Vladimir Putin, care i-a spus că sistemele antiaeriene Panţir-S1 ‘s-au arătat a fi foarte eficiente în Siria’.

‘Am găsit bani pentru a nu pune în pericol dimensiunea datoriei externe, creşterea economică şi faptul că Serbia este cea mai bună din regiune în ceea ce priveşte creşterea economică’, a declarat preşedintele sârb pentru postul de televiziune citat.

În acest context, Vucic a subliniat că sistemele Panţir-S1 sunt deosebit de eficiente împotriva dronelor, a rachetelor şi a avioanelor şi elicopterelor care zboară la joasă altitudine.

Citește și: 16 militari turci au fost uciși în Libia

Anterior, ministrul apărării Vulin afirmase că Panţir-S1 este singurul astfel de tip de armament din regiune care va consolida securitatea Serbiei.

Panţir-S1 este un sistem combinat cu rază scurtă-medie de acţiune, fiind compus din rachete sol-aer şi tunuri antiaeriene destinate protejării obiectivelor şi zonelor ţintă.

Serbia este unul dintre cei mai importanţi importatori de armament şi echipamente ruseşti din Europa, notează RIA Novosti. Belgradul a achiziţionat anterior şapte elicoptere Mi-17 şi Mi-35 şi a primit, cu titlu gratuit, şase avioane de luptă MiG-29 şi zece transportoare blindate BRDM-2MS. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.